Primăria Poiana Ilvei a primit de la partenerii germani o autospecială de intervenţii la incendii

Autorităţile locale din Poiana Ilvei au primit, din partea partenerilor germani, o autospecială de intervenţie la incendii, care va intra în dotarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Donaţia vine în urma partenariatului dintre Primăria Poiana Ilvei şi Asociaţia de prietenie Germano-Română Neubrandenburg-Bistriţa, promotori fiind primarul Eugen Benţa şi Ştefan Guzu (originar din Poiana Ilvei). De altfel, Ştefan Guzu a fost ales primar în comuna Ivenack, localitate situată la nord-vest de oraşul Neubrandenburg, la alegerile din 25 mai 2014.
“Este o maşină de intervenţie fabricată în 1990, cu tracţiune totală, cu un bazin cu o capacitatea de 2.200 l şi cu toate inmstalaţiile funcţionale. Vreau să le mulţumesc domnilor Ştefan Guzu, consăteanul nostrum, şi domnului comisar şţef Liviu Olariu, care m-au ajutat în acest demers”, a declarat primarul Eugen Benţa, în cadrul unei conferinţe de presă.
Maşina a ajuns la Poiana Ilvei în această săptămână, primarul Benţa, în calitate de preşedinte al Coomitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, şi un consilier local şînvăţând cum se utilizează această autospecială. Potrivit edilului ilvean, autorităţile locale au demarat şi lucrările la remiza de pompieri, execuţia apropiindu-se de stadiul de 60%.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5