Primarul Crețu: Pe pârtie ne vom întâlni cam la jumătatea lunii ianuarie

Primarul Ovidiu Creţu crede că pârtia de schi din Complexul Wonderland va putea fi deschisă doar din a doua jumătate a lunii ianuarie, după încheierea contractelor de furnizarea energiei electrice şi contractarea operatorului.

         „Pe pârtie ne vom întâlni cam la jumătatea lunii ianuarie. Atât alimentarea cu energie electrică, cât şi contractarea operatorului sunt probleme pe care eu personal nu le-am anticipat. Ne creează foarte multe probleme, sunt multe avize,  foarte multe condiţii care trebuie îndeplinite. Dacă ştiam toate lucrurile acestea, poate că ne gândeam să facem instalaţii mai mici. Dacă ştiam toate lucrurile acestea, începeam de acum doi ani. E o chestiune la care nu am percutat la momentul oportun, dar lucrurile se vor rezolva.

         Pârtia şi ceea ce avem acolo sunt făcute pentru 20-30 de ani, dacă ratăm o lună şi jumătate e păcat, ne pare rău, dar asta este”, a precizat primarul Ovidiu Creţu.

         Potrivit acestuia, pentru această investiţie trebuie „să te rogi pe la toate porţile Electricii, ca să aprobe şi apoi să o primească cadou, să o exploateze ei”. Creţu a adăugat că legislaţia în domeniul respectiv este făcută de „băieţii deştepţi”, şansa pe plan local fiind buna colaborare cu directorul Alexandru Roman.

         „Lucrurile sunt rezolvate. Constructorul chiar a adus un generator mare, de putere mare ca să pornească pompele şi să umple lacul cu apă, să poată porni tunurile de zăpadă. Instalaţiile, practic, sunt rezolvate”, a menţionat primarul Creţu, precizând că este vorba strict de o problemă birocratică.

Comentarii

12/12/16 14:09
Vizitator

„Prostia şi domnia se plătesc” spune un vechi proverb. Daca la domnie poti renunta, prostia costa mai mult fiindca tine toata viata. Ce altceva decat prostie este cramponarea lui Cretu pentru o investitie exagerata si aproape inutila, intr-o partie de schi dupa ce pana si reprezentantul firmei Kranz Eurocenter, executantul pârtiei de schi de pe pasunea din Unirea a precizat la semnarea contractului: „nu va fi o pârtie de schi profesională pentru că diferența de altitudine nu permite așa ceva, este o pârtie pentru recreere, pentru începători”. In plus, acesta a mai subliniat faptul ca din punctul de vedere al schiatului, cel mai important parametru este temperatura, stiut fiind ca „zăpada artificială se produce undeva în jurul temperaturii de minus 5 grade”.
De aceea, suma de 4 milioane € suportata din creditul bancar de 40 de milioane lei contractat de Primăria Bistriţa, prevazuta pentru execuţia la pârtiei de schi din Wonderland, nu justifica indatorarea bistritenilor pe 20 de ani. Eventual putea fi luata in considerare o investitie mai mica pentru o partie cu zapada naturala, fara dotari speciale atat de costisitoare .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5