Primarul Doru Crişan: 90% din străzile comunei asfaltate, după implementarea proiectului european

Primăria Prundu Bârgăului a semnat contractul de finanţare pentru un proiect care vizează modernizarea infrastructurii rutiere locale. În fapt, este vorba despre un proiect pe Submăsura 7.2. – Investiţii în crearea şi modenrizarea infrastructurii de bază la scară mică, în valoare de un milion de euro.

„Noi am semnat contractul de finanţare, sunt cuprinse mai multe drumuri şi străzi din localitate. După implementarea acestui proiect, 90% din comună va avea asfalt. Proiectul tehnic este gata şi demarăm licitaţia. Până la sfârşitul anului sper să avem gata procedura de achiziţie publică, dacă nu vor fi contestaţii”, ne-a precizat primarul Doru Crişan.

Între timp, din bugetul local au fost realizate în această vară lucrări de modernizare pe patru tronsoane de drum din comuna Prundu Bârgăului. „Este vorba despre cele mai criticate drumuri din campania electorală. Noi ne-am continuat munca, pentru ca cetăţenii să poată beneficia de condiţii elementare de confort şi creşterea gradului de siguranţă pe aceste drumuri”, a explicat primarul Crişan. Uliţa „De la cablu”, uliţa Cuţcanilor, uliţa „Oţelea”, uliţa „Grădina Poştii” au deja un strat nou de asfalt.

De asemenea, a fost asfaltat şi zona căii de acces la garajele noi de la blocuri, fiind amenajate parcările şi aleile pietonale din imediata apropiere a blocului 11.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5