Primarul Mircea Romocea: După lupte seculare, am reuşit să câştigăm şcolile năsăudene pentru comunitate. Mulţumesc Uniunii Comunelor Grănicereşti
Şcolile năsăudene devin, definitiv, ale comunităţii locale, ne-a declarat primarul Mircea Romocea, asta după pronunţarea instanţei de judecată, Curtea de Apel Târgu Mureş, dar şi graţie înţelegerii găsite la Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene. Este vorba despre clădirile Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, a Colegiului Naţional „George Coşbuc”, a Colegiului Silvic Transilvania, a Grădiniţei cu Program Prelungit, dar şi a terenurilor aferente, inclusiv terenul de sub clădirea Colegiului Economic care vor fi înscrise în patrimoniul public al oraşului Năsăud.
„După lupte seculare, am reuşit să câştigăm aceste şcoli pentru comunitatea locală. Vreau să mulţumesc şi fostului preşedinte al Uniunii Comunelor Grănicereşti Năsăudene, ing. Mihai Mureşan, care a înţeles că aceste obiective trebuie să fie ale comunităţii năsăudene şi a renunţat la parte din litigiu. În momentul de faţă avem posibilitatea să accesăm fonduri europene sau guvernamentale pentru aceste clădiri. Avem discuţii pentru o documentaţia DALI sau a unui studiu de fezabilitate pentru reabilitatea Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu””, ne-a declarat primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea.
Tot în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, administraţia năsăudeană îşi propune să promoveze alte două proiecte importante, şi anume amenajarea unui Centru de zi pentru persoane vârstnice şi îngrijiri la domiciliu, în corpul C al clădirii Primăriei, dar şi anveloparea termică a clădirii Spitalului Orăşenesc „G. Trifon” din Năsăud.
Citiţi şi:
- Radu Moldovan, preşedinte CJ: După lupte seculare, am semnat contractul pe cel de-al doilea proiect privind gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol
- Primăria Năsăud: Proiect de reabilitare a Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, amenajarea unui parc şi a trotuarelor adiacente
- Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu din Năsăud va fi reabilitată din fonduri europene. Finanțarea, la pachet cu cu amenajarea unui parc şi a trotuarelor din zona adiacentă!
- Proiectul de reabilitare a Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu a mai făcut un pas spre finanţare!
- Mircea Romocea: Vom elabora un proiect de reabilitare şi modernizare a Colegiului Naţional „George Coşbuc”
Adaugă comentariu nou