PRM BN: Schimbarea puterii actuale este o condiţie esenţială pentru salvarea naţiunii române

Organizaţia Judeţeană a Partidului România Mare urmăreşte cu maximă atenţie şi preocupare activitatea de pe scena politică românească, sperând să apară mugurii unei evoluţii spre mai bine în viaţa cetăţenilor români, transmite biroul de presă al filialei judeţene. Prin intermediul unui comunicat de presă, peremiştii bistriţeni susţin că speranţele au devenit deşarte. „Daca plecarea d-lui Boc din fruntea guvernului, împreuna cu o parte din guvernul său, ar trebui să ne bucure, constatam că, de fapt, ar trebui să fim supăraţi pentru bătaia de joc la care suntem supuşi, cu atâta neruşinare, de către Băsescu şi ciracii lui cu care a ocupat România”, se arată în comunicat.

În opinia PRM BN, oamenii preşedintelui Băsescu împreună cu „slugile lor profitoare pe spatele ţării, continuă să se agaţe de putere cu toate că nimeni nu-i mai vrea”.

„Să vezi şi să nu crezi cât tupeu au cei ce se vor conducătorii României. Dacă oamenii partidelor veşnic aflate la putere (UDMR, Minorităţi, UNPR) şi-au păstrat funcţiile guvernamentale, PDL a scos la înaintare servitorii de prin cabinetele „bătrânilor” din partid, persoane care au o singura calitate: sunt neica-n drum, dar slujesc bine stapânii. Cu ăştia vrea PDL-ul să salveze ţara? Oare de ce această dorinţă arzătoare de a menţine puterea: n-au terminat „reforma” statului prin furt? N-au luat toate măsurile pentru furtul viitoarelor alegeri? N-au vândut tot străinilor? Au început să se teamă de popor şi şi-au tras premier din serviciile secrete, chiar eventual, agent străin? Credem că toate întrebările au răspunsul – DA”, reclamă Partidul România Mare.

Peremiştii sunt convinşi că tăvălugul schimbării a pornit, iar poporul român nu-l va opri până nu va avea un preşedinte, un parlament şi un guvern cu adevărat al său.

„Susţinem această dorinţă a cetăţenilor şi suntem alături de ei. Încălcarea democraţiei, umilirea cetăţenilor, abuzul autorităţilor trebuie sa înceteze. Schimbarea puterii actuale este o condiţie esenţială pentru salvarea naţiunii române şi a statului român”, concluzionează PRM Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5