Procedura de atribuire a contractului de colectare a deşeurilorr din judeţ, anulată de CNSC

Agerpres

Procedura de atribuire a contractului de colectare a deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud, organizată luna trecută de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri, a fost anulată printr-o decizie a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), având în vedere că nu a fost publicat un anunţ privind negocierea.

Decizia a fost dată în data de 12 octombrie, după ce la începutul lunii septembrie o firmă din Timişoara a contestat procedura prin care firma Supercom a câştigat contractul de colectare a deşeurilor la nivelul judeţului, pe perioadă determinată, până la organizarea unei noi licitaţii.

"În temeiul art. 26 alin. (2) şi (7) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestaţia formulată de SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA, în contradictoriu cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale în judeţul Bistriţa-Năsăud, şi anulează întreaga procedură de negociere fără publicare unui anunţ având ca obiect atribuirea unui contract de servicii pentru Activitatea de colectare şi transport al deşeurilor municipale şi managementul Staţiilor de Transfer şi al Centrelor de Colectare din judeţul Bistriţa-Năsăud", se arată în decizia publicată pe site-ul CNSC.

Decizia este obligatorie pentru părţi şi poate fi contestată în termen de zece zile de la comunicare.

Supercom, care deja acţiona în judeţ în municipiul Bistriţa, unde câştigase licitaţia de salubrizare la începutul acestui an, a preluat contractul de la firma Vitalia, care a denunţat unilateral înţelegerea, motivul fiind pierderile înregistrate.

Odată cu semnarea noului contract, tarifele pentru populaţie au fost mărite, în special în mediul urban, unde preţul a urcat la 9,9 lei de persoană pe lună, de la 6,8 lei iniţial, ceea ce reprezintă o creştere cu 50%. În schimb, în mediul urban, tariful a fost majorat doar cu 0,03 lei de persoană.

Contactat de către corespondentul AGERPRES, proaspătul director al ADI Deşeuri, Pavel Plăian, a declarat că se aşteaptă motivarea deciziei CNSC.

"Aşteptăm motivarea, aşteptăm răspunsul oficial. Încă nu am primit răspunsul oficial, comunicarea hotărârii. Aşteptăm decizia cu motivarea, pentru că nu ştim motivele pentru care s-a respins. După ce vedem motivele, putem să ne formulăm apărarea în consecinţă", a declarat Plăian.

Numirea lui Plăian în fruntea ADI Deşeuri a fost contestată de factorii politici de la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, care au invocat că, la cei 27 de ani ai săi, singura experienţă profesională a lui Pavel Plăian sunt şase luni lucrate la un cinematograf din Cluj-Napoca, în timpul facultăţii. Acesta este absolvent a două facultăţi, de Teologie şi cea de Drept.
Agerpres

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5