Blocajul “spart” la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară cu privire la gestiunea deşeurilor

Blocajul existent în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară cu privire la gestiunea deşeurilor din judeţul Bistriţa-Năsăud s-a încheiat, anunţă purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Bogdan-Gruia Ivan.
Ieri, în unanimitate, cei 62 de primari bistriţeni au adoptat forma finală a documentaţiei de atribuire privind delegarea prin concesiune a serviciului public de precolectare, colectare, transport şi transfer a deşeurilor municipale în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Concluziile şedinţei de lucru vor fi transmise către firmele de consultanţă care întocmesc documentaţia tehnică, după care aceasta va fi transmisă consiliilor locale înspre aprobare. „Consilile locale au termen ca până în data de 1 septembrie să adopte documentaţia, după care întreaga procedura de atribuire a licitaţiei va fi demarată în conformitate cu legislaţia în vigoare”, precizează sursa citată.
Dezbaterea cu privire la documentaţia de atribuire trenează din luna martie a acestui an, perioadă în care implementarea proiectului de gestiune a deşeurilor a stagnat.
Pe vremea ex-preşedintelui Liviu Rusu, cei 40 de primari ai USL nu au votat propunerea ADI deşeuri, solicitând aprobarea unor amendamente cu privire la licitaţia pentru desemnarea firmei care va colecta deşeurile bistriţenilor: tarifele prea mari (în rural, de la 65 lei/persoană/an s-a ajuns la 41 lei, dublu faţă de momentul actual), frecvenţa colectării (săptămânal nu la două săptămâni), contractele de salubrizare să fie semnate între operator şi persoanele fizice (iar pentru cei care nu au contract să nu fie impuse taxe locale, încât „primăriile să devină casierul domnului Prigoană”), colectarea din poartă în poartă. Mai mult, primarii USL cereau ca acele condiţii tehnice impuse firmelor care participă la licitaţie să nu îngrădească participarea societăţilor din judeţ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5