Prof. univ. dr. Teodor Rus, originar din Spermezeu, cu o impresionantă carieră academică, Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud

Cea de-a VIII-a ediţie a Galei Cetăţenilor de Onoare ai judeţului Bistriţa-Năsăud a fost găzduită de Hotel Metropolis. Prof. univ. dr. Teodor Rus i-a fost acordat Titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistriţa-Năsăud” în semn de apreciere și recunoștință pentru impresionanta carieră academică în domeniul dezvoltării sistemelor software și al cercetării științelor tehnologice ale calculatorului și pentru promovarea județului Bistriţa-Năsăud, în întreaga lume, la recomandarea dlui Zsolt Dosa, a Asociației Culturale „Grigore Moisil” și a Asociației Culturale „Grigore Bradea”. Laudatio a fost susținut de jurnalista și scriitoarea Ioana Bradea de la Bistrițeanul.

Cu o carieră de peste 50 de ani în domeniul matematicii, a sistemelor de dezvoltare software si al cercetării științelor tehnologice ale calculatorului, domnul prof.univ.dr. Teodor Rus a făcut parte și din grupul de cercetători români care a pus la punct primele două sisteme de calcul din România la începutul anilor 1970. S-a la poalele munților Țibleș, A absolvit Liceul „George Coșbuc” din Năsăud în anul 1955, an în care a obținut și diploma de silvicultor la Liceul Silvic și de Protecția Naturii din Năsăud. În 1960 a absolvit Facultatea de Matematică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în 1965 obține titlul de Doctor în matematică cu teza „Folosirea arborilor la rezolvarea problemelor nenumerice”. În perioada 1960-1968 a fost cercetător la Departamentul Științe Tehnologice la Institutul de Calcul al Academiei Române. Din 1968 a activat ca șef de laborator la Institutul de Tehnică de Calcul din Cluj-Napoca, conducând Laboratorul de Compilatoare și a făcut parte din grupul de cercetători români care a realizat calculatoarele DACICC 1 și DACICC 200.

În perioada 1969-1970, a fost programator sistem software la Compania Internațională pentru Informatică din Paris, Franța. A susținut cursuri la Universitatea din Saarland, Departamentul de Matematici Aplicate și Informatică din Saarbrücken, Germania (1972), dar și la Institutul de Informatică al Academiei din Beijing (1979). În 1980, a fost profesor asociat la Departamentul de Computer Science, la Stirling University (Scoția).
Începând cu anul 1982 s-a stabilit în SUA, devenind profesor emerit al Universității din Iowa. Întreaga sa carieră a fost concentrată în domeniul dezvoltării software, aducând contribuții remarcabile în folosirea metodologiei algebrice pentru dezvoltarea sistemelor software.
Din anii 2000, domnul prof.univ.dr. Teodor Rus și-a dedicat activitatea simplificării metodologiei de utilizare a calculatorului, publicând cartea ComputerBased Problem Solving Process.

De-a lungul activității sale didactice, pentru activitatea de cercetare domnul prof.univ.dr. Teodor Rus a primit 25 de burse de studiu și premii, este autor și coautor al unui număr de 21 de volume de specialitate, a publicat peste 50 de articole în reviste de specialitate, a susținut 28 de prelegeri publice de specialitate și a condus zeci de teze de doctorat.
Dintre numeroasele cărți și studii publicate, amintim următoarele: Theoretical Computer Science, Algebraic Methodology and Software Technology, System Software and Software Systems, Data Structures and Operating Systems, Towards Programming of Numerical Integration Formulas, Studii și Cercetări de Matematică, Automatic Recovery from Fixed Point Overflow etc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5