Profesori de elită în amintirile lui Gavril Istrate

            A lăsat deoparte Clujul, deşi era centrul cultural şi ştiinţific cel mai apropiat de Năsăud, sub aspect geografic,  şi a ales Iaşul, pentru că profesorii  năsăudeni i-au vorbit întotdeauna cu respect şi admiraţie despre acest oraş, despre tradiţiile lui  de legendă, despre istoria şi literatura care s-a creat aici. Dar amintirile tinereţii i-au rămas întipărite în adâncul sufletului şi nu putea să nu spună  ,,Liceului din Năsăud îi datorez toată mândria cărturărească şi niciodată nu voi fi în stare să-i arăt recunoştinţa pe care o merită’’.

            Formaţia intelectuală şi-a consolidat-o însă la Universitatea  ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi, unde a fost studentul unor mari personalităţi,  precum  Garabet Ibrăileanu, Iorgu Iordan, Octav Botez, George Călinescu şi alţii. Despre ei va consemna în ,,Studii şi portrete’’ gânduri şi sentimente de aleasă recunoştinţă : ,,Am plecat la Iaşi cu gândul să fac literatură,  fiind atras de personalitatea absolut fermecătoare a lui Garabet Ibrăileanu . Nu l-am ascultat decât  la câteva cursuri despre Eminescu, pentru că s-a îmbolnăvit şi la scurt timp a murit. El m-a introdus în laboratorul poetic al Luceafărului nostru. Era un om de-a dreptul fermecător. Avea atâta convingere în tot ce spunea, încât nu se putea să nu fii de acord cu el. M-a impresionat, cu deosebire, căldura expunerilor sale, împotriva faptului că nu era nimic  căutat în ele, ci se caracterizau prin cel mai autentic stil vorbit. Tot ce ne comunica era rezultatul unor judecăţi desăvârşite. Expunerile sale orale depăşeau paginile scrise. Era într-adevăr un profesor neobişnuit. Ibrăileanu nu se bucura în aprecierile foştilor lui studenţi, numai de stima cuvenită unui mare profesor. El era iubit şi, în inima noastră, nu putea concura nimeni. În amintirea noastră el va trăi până la sfârşitul zilelor ce ni s-au dat şi orice apreciere nedreaptă asupra activităţii lui vom considera-o ca fiindu-ne adresată nouă, elevilor lui’’. Şi într-adevăr, Gavril Istrate a fost singurul care a îndrăznit să-l contrazică pe Şerban Cioculescu, atunci când acesta a încercat să arunce o umbră deformatoare asupra activităţii ilustrului profesor..

          După trecerea lui Garabet Ibrăileanu la cele veşnice, Istrate se orientează spre cursurile de lingvistică ale profesorului Iorgu Iordan, căruia îi va datora în cea mai mare măsură formaţia sa ştiinţifică. N-a părăsit întru totul literatura, dar a îmbrăţişat un domeniu deosebit de important, acela al istoriei literare şi mai ales al cercetării limbii literare. Pentru  el, profesorul Iordan nu era numai un mare lingvist, ci şi un prieten adevărat, căruia i-a cerut sfaturi profesionale, l-a consultat în multe probleme şi a ţinut legătura cu el după ce a plecat la Bucureşti, prin cele aproape 200 de scrisori. ,,Profesorul nostru nu s-a distins numai în activitatea didactică, ci şi în cercetarea ştiinţifică ; el a fost şi un educator şi un mare făuritor de caractere. Ba am putea spune că acorda greutate mai mare caracterului omului, decât valorii lui ştiinţifice, fiindcă activitatea pe care o desfăşurăm, indiferent în ce domeniu, se învecheşte, prin forţa lucrurilor, pe măsură ce alţi cercetători vin cu idei noi, pe câtă vreme trăsăturile de caracter rămân neschimbate’’. Iorgu Iordan l-a impresionat încă de la început, printr-o obiectivitate desăvârşită şi prin bogăţia impresionantă a ideilor.

         Despre Octav Botez, un alt profesor de elită a universităţii din Iaşi, Gavril Istrate spune că era de o omenie proverbială şi de o mare onestitate. ,,Vorbea cu mare admiraţie de cei care au deţinut o catedră înaintea lui şi nu se sfia să declare că el nu-i decât un ,,epigon’’ pe lângă Maiorescu, Xenopol, Philippide şi Ibrăileanu “. Dar n-a fost un epigon, spune Gavril Istrate, ci un continuator al liniei inaugurate de predecesorii săi. A intrat în conştiinţa contemporanilor şi a generaţiilor care i-au urmat ca un om al cărţii, ca un rarisim exemplar uman devotat lecturii, scrisului şi catedrei.

           Cine n-ar fi vrut să-l aibă  profesor pe George Călinescu. Gavril Istrate a avut această bucurie şi l-a audiat spre sfârşitul studenţiei sale.. Prelegerile lui erau adevărate capitole din ,,Marea istorie a literaturii… spune el : ,,Nu mi-am putut da seama niciodată care a fost mai ,,mare’’ : Ibrăileanu sau Călinescu ? Doar lucrările rămase în urma lor ar putea să răspundă la această întrebare. Dar când e vorba de ei ca profesori, lucrurile nu par a fi atât de simple. Amândoi aveau o putere de captivare ieşită din comun. Ibrăileanu vorbea ,,moldoveneşte’’ într-un stil pe care numai el îl putea folosi, iar Călinescu cucerea auditoriul, intocmai ca Nicolae Iorga. Era un mare cărturar şi orator neîntrecut.

      Să treci prin mâna unor asemenea profesori, este o ocazie unică în viaţă. Gavril Istrate s-a bucurat de acest privilegiu şi a căutat toată viaţa să se apropie cât mai mult de valoarea propriilor săi mentori.