Profesorul dr. Gheorghe Pleş, felicitat de primarul din Năsăud, Mircea Romocea

   Odată cu urările de sărbători  primite din partea celor dragi, profesorul dr. Gheorghe Pleş a fost felicitat de către Administraţia locală a oraşului Năsăud, reprezentată prin primarul Mircea Romocea, pentru efortul deosebit depus în întocmirea lucrării monografice ,, Scolile Năsăudului, 1635-2015 “, ca una dintre cele mai reprezentative  creaţii ştiinţifice şi culturale, editată  în 3 volume şi premiată în data de 12 decembrie a anului care s-a încheiat cu premiul ,,CONSTANTIN RĂDULESCU – MOTRU “ al ACADEMIEI ROMÂNE.

            Prin structura academică, stilul ştiinţific  şi conţinutul ei deosebit de bogat în informaţii, ea este cea mai completă lucrare realizată până acum, cuprinzând peste 1500 de pagini și 1000 de fotografii,  prin care autorul face o adevărată  radiografie a învăţământului românesc năsăudean pe perioada ultimilor 250 de ani. Acest studiu amplu îi înnobilează cartea de vizită şi-l face cunoscut la nivel naţional, ca unul care, a aşezat prin scrisul său şcolile năsăudene pe axa timpului, ca un  etalon şi un simbol a tot ceea ce înseamnă învăţământ de calitate.

            Oraşul Năsăud va rămâne cunoscut în istorie, ca un oraş al şcolilor şi prin prisma acestor volume“.  Felicitările primarului, Mircea Romocea, urările sale şi ale tuturor celor care preţuiesc actul cultural şi ştiinţific pe care îl promovează profesorul Gheorghe Pleş, îi vor fi îndemnuri pentru alte proiecte de viitor, tot atât de valoroase ca şi cele de până acum. Succes!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5