PS Benedict Bistrițeanul la Arșița, cu prilejul sfințirii capelei mortuare. Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie" pentru primarul Valer Avram

Sâmbătă, 15 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul Arșița, comuna Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare.

De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de clerici, printre care protopopul de Năsăud – preotul Ovidiu Sermeșan, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Bichigiu – protosinghelul Irineu Paneș, preotul paroh Paul Ovidiu Dan, precum și alți preoți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Anghelos” din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreta de muzică populară Anuța Motofelea, fiică a satului, si corul de copii al parohiei, dirijat de doamna învățătoare Maria Pop, au interpretat pricesne.

La final, părintele paroh Paul Ovidiu Dan i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității.

Pentru implicarea activă în viața comunității, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul i-a oferit primarului comunei Măgura Ilvei, Valer Avram, Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar preotului paroh Paul Ovidiu Dan, cântărețului bisericii Zaharie Pop, membrilor comitetului și consiliului parohial, precum si membrilor consiliului local le-a acordat diplome de aleasă cinstire. Din partea Primăriei Comunei Măgura Ilvei, diplome de recunoștință au primit mai mulți fii ai satului și oameni de bine care s-au implicat in viața parohiei și a localității.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Episcopul-vicar Benedict a sfințit noua capelă mortuară din localitate. Aceasta a fost ridicată de Primăria și Consiliul Local al Comunei Măgura Ilvei, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Arșița.

La eveniment au luat parte autorități locale și județene, în frunte cu vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – prof. Camelia Tabără, precum și numeroși localnici și fii ai satului, o parte fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5