PSD reclamă nereguli în investiţiile derulate de primari democrat-liberali
Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Radu Moldovan, solicită instituţiilor abilitate – Curtea de Conturi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Şcolar Judeţean – să verifice modul în care au fost utilizate fondurile publice în lucrările de infrastructură şcolară din comuna Matei. Parlamentarul bistriţean se arată solidar cu demersul prefectului Szilagyi Ioan, menţionând că cei 500.000 lei alocaţi „nu se regăsesc nicăieri, lucrările nu au fost făcute” de firma consilierului judeţean PD-L, Florian Cristian, SC Fasc SRL. „Instituţiile au aceste informaţii, îi rog să-şi facă datoria şi să verifice ce se face cu banul public”, menţionează deputatul Moldovan.
Liderul social-democrat susţine că astfel de nereguli au fost constatate şi la Primăria Dumitra, unde primarul Gheorghe Bălăjan ar fi plătit 100.000 lei pentru nişte lucrări care nu ar fi fost executate. De asemenea, Radu Moldovan atrage atenţia şi asupra investiţiilor din Năsăud. „La Năsăud nu se respectă nimic în domeniul urbanistic, se construieşte fără avize şi autorizaţii. Astfel de exemple sunt firmele Blackteea şi Moravia, firme de casă ale PD-L”, declară parlamentarul PSD, adăugând că nici cele 3,7 milioane lei contractate de Primăria Năsăud pentru lucrări de infrastructură nu ar fi fost cheltuite optim.
Citiţi şi:
- PSD se opune reducerii concediului maternal şi a indemnizaţiilor
- Daniel Suciu (PSD): Primăria Şieuţ are datorii către trei firme ale mebrilor PDL
- Şedinţa CJ boicotată de consilierii PSD şi PNL
- Reacţii ale candidaţilor PD-L, după primele două săptămâni de campanie electorală
- Deputatul Oltean acuză Guvernul de mită electorală
Adaugă comentariu nou