Radu Moldovan: 2020, an sumbru ca administrare a ţării de Ludovic al XIV-lea. Nu cred că se vor face anticipate
Preşedintele Consiliului Judeţean şi al filialei judeţene a PSD, Emil Radu Moldovan, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că, oamenii aşteaptă de la Guvernul Orban soluţii de guvernare şi măsuri concrete, iar nu instabilitate politică. În opinia sa, nu se vor organiza alegeri anticipate pentru că parlamentarii nu vor ajunge la un acord unanim de dizolvare a Parlamentului.
„Cred că actuala guvernare este într-o eroare profundă, dar este decizia lor. Eu cred că oamenii aşteaptă de la ei să le propună soluţii de guvernare şi nu de criză politică. Este vizibil că sunt total nepregătiţi să guverneze şi sunt în continuare. Dacă ne gândim la profitul politic pe care l-ar putea avea PNL, sigur că fiecare partid, după câştigarea unor runde de alegeri prezidenţiale sau de altă natură, în mod natural, în opţiunile electoratului îi cresc procentele. Într-o democraţie consolidată, nu cred că după fiecare tură de alegeri câştigată trebuie să mai faci nişte alegeri anticipate ca să ai 4-5 parlamentari în plus. Nu cred că asta aşteaptă oamenii. Cred că România are nevoie de stabilitate, de măsuri pentru populaţie. În momentul de faţă, Guvernul PNL guvernează exclusiv pentru corporaţii şi pentru bănci. S-ar putea să fie nişte strategi care să îi fi sfătuit să facă urgent alegeri ca să nu se prăbuşească”, a declarat preşedintele Radu Moldovan.
Acesta a menţionat că deciziile Guvernului din 23 decembrie, din 30 decembrie 2019 şi cele din 6 ianuarie au vizat îndeosebi multinaţionalele, fiind eliminate redevenţele, dar şi taxele pe activele bancare. Radu Moldovan a reclamat faptul că, după asumarea răspunderii guvernamentale, Guvernul a adoptat şi o ordonanţă de urgenţă până la pronunţarea Curţii Constituţionale. „Unii spuneau „noaptea ca hoţii”, acum nu mai are nimeni nicio grijă. (...) Eu sunt foarte curios de ce Guvernul Orban, atât de harnic, nu a dat o ordonanţă pe pensiile speciale. Am avut în referendum în 26 mai care a trecut cu o largă majoritate prin care se interziceau, susţinut tot de către ei şi preşedintele Iohannis, ordonanţele pe Justiţie. Fiţi curioşi şi uitaţi-vă, în ultima lună, câte ordonanţe pe Justiţie s-au dat”, a comentat Radu Moldovan.
Acesta s-a referit şi la alte măsuri luate împotriva populaţiei, în sensul că aceasta suportă certificatele verzi în facturi, iar alte companii ar fi fost scutite de sute de milioane de euro, asta în timp ce Guvernul se plânge că nu sunt bani pentru alocaţii, pentru creşterea salariilor cadrelor didactice, potrivit Legii salarizării.
„Actualul Guvern PNL, susţinut de o altă multitudine de partide, ar trebui, dacă tot a vrut la guvernare, să ne spună ce fac cu guvernarea. Ba sunt anticipate, ba se ceartă premierul cu preşedintele, ba îşi dă demisia, ba nu-şi dă demisia. Cum credeţi că arată imaginea României în ochiul unui potenţial investitor când noi avem Guvern, nu avem Guvern, avem alegeri, nu avem alegeri... E o guvernare glumă proastă. (…)
Din păcate, anul 2020, din punct de vedere al administrării arată sumbru de tot şi mi-aş dori foarte mult să nu am dreptate şi să vină Guvernul Ludovic al XIV-lea să mă combată. Nu cred că se vor face anticipate dacă ne uităm la procedură. Am văzut mascarada de ieri, Biroul Executiv al PNL a nominalizat o altă comisie care să poarte discuţie cu parlamentarii. Eu am fost pe acolo prin Parlament. O să fie o aglomeraţie de parlamentari care să stea la coadă şi să negocieze cu Comisia PNl acordul unanim de dizolvare a Parlamentului... O să vedeţi, o să ziceţi că s-a mutat Gigi cu covrigii la Parlament şi stau la coadă la semnat acorduri”, a menţionat preşedintele Radu Moldovan.
Citiţi şi:
- Radu Moldovan, despre o posibilă alianţă PSD-PNL:,,Este prematur să discutăm despre alianţe înscrise juridic”
- Dan Barna: Îi cer doamnei Dăncilă să plece. Guvernul nu mai are suport popular şi majoritate parlamentară! USR vrea alegeri anticipate
- Radu Moldovan (PSD):,,Alegerile anticipate nu sunt o soluţie în acest moment”
- Deputat Cristina Iurişniţi: Scenariul cel mai plauzibil sunt alegerile anticipate. A fost un blat între PNL şi PSD
- Radu Moldovan: Nu voi candida la Congresul PSD decât dacă va fi imperios necesar
Comentarii
Faptul că Răducu si altii ca el stau tot timpul cu mâna intinsă la guern demonstrează că nici după 30 de ani de la revolutie, România nu a reusit să se reformeze si să renunte la sistemul de economie centralizat mostenit din perioada comunistă. Este tot mai evident că organizarea administrativ – teritorială a țării făcută in 1968 nu mai corespunde situatiei actuale in care România este membră a Uniunii Europene. In primul rând centralizarea excesivă împiedică foarte mult absorbția fondurilor europene, iar solutia este regionalizarea, care crează o compatibilizare cu structurile europene. Pentru asta este nevoie de vointa politica. Exista două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea Constituției și introducerea „regiunii” drept categorie administrativ teritorială în Romania ceea ce nu există astăzi. A doua cale este mai simpla si se poate face prin lege care sa prevada comasarea mai multor județe, ceea ce nu necesită modificarea Constituției. Aceasta presupune ca din cele 41 de județe actuale sa faci un numar mai redus dupa modelul Poloniei, care a făcut reforma administrativa in1999, prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare judetelor de la noi) in 16 mari voievodate, pentru a corespunde cerintelor europene. Uniunea Europeană nu recunoaște caracterul de regiune, decat dacă ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. In Romania, nu exista nici un județ care îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. România pierde, din această cauză, enorm de mulți bani europeni, fiindca totul depinde de Guvernul de la București unde lucrurile se misca foarte greu. De aceea, ar fi extrem de utilă o initiativă legislativă privind regionalizarea. Să nu uităm insă că in timpul USL , Guvernul Ponta cu o majoritate de 65% nu a avut curajul să vină cu o reformă administrativă profundă. S-au invocat tot felul motive si s-a apelat doar la paleative care nu au dus la nici un rezultat. Regionalizarea trebuie să aibă ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regională. Insă regionalizarea cu păstrarea judetelor nu rezolvă nimic, dimpotrivă adaugă un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrală si locală. Solutia este extrem de simplă si ea presupune desfintarea judetelor si trecerea unor prerogative de importanta zonală, ale acestora la regiune, si a celorlalte atributii judetene care au importantă locală, la primarii, unde sunt mai aproape de cetătean. Astfel, orasele si comunele mari vor putea primi mai multe atributii in timp ce comunele mici vor rămane cu functiile actuale. Această măsură ar determina in timp asocierea comunelor si nu comasarea lor făcută din birou după ureche.
Vizitatorului i se potrivește vorba ,, Țara arde și baba se piaptănă "Era vorba despre altceva în articolul și în discursul lui Radu MOLDOVAN (nu Răducu)Cine nu oferă respect este demn de dispreț.Ludovic al XIV-lea și Ludovic Orban este exact ca acea altă vorbă românească ,, Vaca și chiloții",,Vizitatorule"ai fost vreodată la Versailles? parafrazândul pe Florin Piersic.
Ce m-as rade, la alegerile pe care le fortzeaza astia cu care au ajuns la putere " prin palitura de guvern " ... sa iasa din nou la putere PSD-ul ... ( si cred ca asa va fi ) !
Adaugă comentariu nou