Martor al timpului meu

Radu Salvan: Cel mai mare rău

Cred ca niciodată nu s-a manifestat o neputință și lașitate într-o atât de mare măsură și într-o așa proporție, la atâtea națiuni, ca acum, în războiul acesta meschin, nedrept și nedorit dintre Rusia și Ucraina.
A trebuie declanșat CEL MAI MARE RĂU pentru ca întreaga planetă să se trezească ( din somnul rațiunii), complet nepregătită și vulnerabilă.
Poate că ( în situația dată) realitatea este de partea ei, a Omenirii. Ea, Omenirea în esența ei divină și bună era complet nepregătită, pentru că însăși rațiunea ei credea că nu putea și nu trebuia să fie posibil așa ceva.
Doar un rău atât de mare, de neconceput, lipsit de tot ce e omenesc, provocat de un personaj diabolic, putea să declanșeze o astfel de situație.
Ori tocmai un astfel de război, unic prin dramatismul și atrocitatea lui, trebuia să unească toate mințile și toate forțele umane pentru a i se împotrivi.
Într-un fel chiar se întâmplă, ceea e însă este uluitor este lipsa unui teren de legi, de instituții mondiale ( cele existente dovedindu-și ineficința) care să aibă de partea lor, dreptul și instrumentele prin care o astfel de îndrăzneală, să fie eradicată imediat, iar cei care au generat-o să fie pedepsiți exemplar pentru faptele lor.
Cicero spunea, cu aproape 100 de ani înaintea erei noastre că ” Armele trebuie să se plece în fața togi.”
Cei ce nu știu, nu înțeleg și nu acceptă aceasta, nu trebuie să aibă dreptul de a conduce destinele popoarelor, iar dacă au ajuns în această poziție,trebuie extrași și pedepsiți exemplar, pentru ca așa ceva să nu se mai repete.
Oare realizăm în ce fel de lume trăim?
Lumea de acum promovează situații de război, își face cadouri, rachete, avioane de luptă, tancuri, drone și alte arme letale.
Ce poate fi mai stupid, mai meschin, mai inconștient, mai neomenesc?
Acum, preocuparea de bază a marilor națiuni și al multora dintre ele a devenit crearea unei noi economii, poate cea mai perfidă și nedorită: Economia de Război.
Orice om cât de cât normal, poate intui și prevedea cum acest monstru, creat deja, va înghiți munca, bunurile, valorile și veniturile create pentru o viață prosperă, la care aspiră lumea de astăzi și generațiile viitoare.
Nu ar trebui să existe nici-o aspirație mai înaltă, la nivelul speciei umane decât cea de PACE.
Existența își are sens și poate să se manifeste doar pe un astfel de teren și într-un astfel de climat.
Lumea întreagă este responsabilă și datoare de a găsi soluții pentru pace.
La ce bun slujește progresul, creativitatea, prosperitatea în ansamblul întregii economii și a întregii vieți, când la poarta Omenii bate Războiul.
Cu siguranță există și trebuie să existe înțelepciune în lume, care folosită în interesul întregii umanități va găsi soluțiile cele mai bune de menținere a păcii.
Trebuie doar să învingă rațiunea celor capabili, conștienți, susținători ai acestor principii.
Binele va învinge întotdeauna răul.

Comentarii

25/04/24 23:18
prof. Vasile ...

Iată ce înseamnă a judeca în mod corect și responsabil ceea ce se întâmplă în lume. Nu te poți ascunde ca struțul, gândindu-te doar la țărișoara ta, la tine. Dumnezeu iubește sufletele curajoase, care apără dreptatea și morala în viața personală, dar și în lumea largă.

25/04/24 23:18
prof. Vasile ...

Iată ce înseamnă a judeca în mod corect și responsabil ceea ce se întâmplă în lume. Nu te poți ascunde ca struțul, gândindu-te doar la țărișoara ta, la tine. Dumnezeu iubește sufletele curajoase, care apără dreptatea și morala în viața personală, dar și în lumea largă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5