Rareş Niculescu: Acvacultura, o oportunitate economică pentru România
Producţia românească din acvacultură a ajuns sub 15% din cantitatea produsă în anii '80. Europarlamentarul PPE Rareş Niculescu a depus o serie de amendamente la propunerea de regulament privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, care stabileşte regimul utilizării fondurilor europene pentru pescuit pentru perioada 2014-2020.
Cea mai mare parte a amendamentelor depuse vizează sprijinirea acvaculturii şi a procesării produselor provenite din pescuit şi acvacultură. De asemenea, amendamentele se referă la finanţarea micilor întreprinderi gestionate în mod direct de către pescari sau grupurile de pescari. Alte modificări propuse se referă la înfiinţarea pieţelor de gros şi a burselor pentru produse pescăreşti, deosebit de necesare pentru România. Potrivit lui Rareş Niculescu, acvacultura constituie o oportunitate specială pentru România, care dispune de resursele naturale necesare dezvoltării acestui sector, în condiţiile în care acvacultura europeană nu reprezintă decât 2% din producţia mondială, iar Uniunea Europeană este dependentă de importuri, care reprezintă 65% din cantitatea totală a produselor pescăreşti disponibile pe piaţa europeană.
,,Producţia românească de produse de acvacultură este în scădere continuă. În 2010 (ultimele date disponibile), producţia a fost de sub 7400 de tone, ceea ce reprezintă doar o mică parte din producţia înregistrată la sfârşitul anilor 1980, care era de 50.000 tone. În prezent, aproape că nu există acvacultură marină în România, cu toate că unele studii sugerează că există interes în dezvoltarea acestui sector”, susţine Rareş Niculescu.
României i s-au alocat în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit fonduri de 230,7 milioane de euro, provenite de la bugetul UE. Aceste fonduri sunt în prezent suspendate ca urmare a unor nereguli identificare de Comisia Europeană.
Citiţi şi:
- Subvenţii de 150 milioane de euro pentru pescari
- Rareş Niculescu cere subvenţii mai mari pentru „agricultorii români activi”
- Noutăţi şi reglementări vizând pescarii, pentru pescuitul legal în apele judeţului
- Pescuitul recreativ în Bistriţa-Năsăud, noi oportunităţi
- În atenția iubitorilor de pescuit: Prohibiția va începe din 9 aprilie și va dura până 7 iunie, inclusiv!
Adaugă comentariu nou