Reacţii după referendum

*Ovidiu Creţu, primarul municipiului Bistriţa: Lucrurile sunt clare din punctul meu de vedere. Majoritatea care se prezintă la vot decide. Vom continua demersurile pentru ca varianta ocolitoare Bistriţa Sud să se realizeze cu fonduri europene şi guvernamentale.

Bistriţenii cu drept de vot au fost chemaţi duminică, 29 septembrie, să se exprime dacă sunt de acord sau nu cu construcţia variantei ocolitoare Bistriţa Sud şi menţinerea ca zonă pietonală a străzii Liviu Rebreanu. 57 de secţii de votare s-au deschis duminică dimineaţa pentru aproape 76.000 de bistriţeni, însă extrem de puţini au ales să-şi exercite dreptul constituţional.

Datele oficiale ale Biroului Electoral de Circumscripţie nr.1 Bistriţa arată faptul că doar 13,86% dintre cei aproximativ 76.000 de cetăţeni cu drept de vot din municipiul Bistriţa s-au prezentat la primul referendum local, organizat la Bistriţa. La prima întrebare referitoare la traseul variantei ocolitoare au răspuns cu DA 58,02%. 40,56% au răspuns cu NU, iar 1,42% din buletinele de vot au fost declarate nule. La întrebarea referitoare la menţinerea ca zonă pietonală a străzii Liviu Rebreanu, 87,36% dintre alegătorii prezenţi la urne au răspuns cu DA, în timp ce doar 11,02% au dat un vot negativ. Peste 170 de buletine de vot (1,62%) au fost declarate nule.

Îl somăm pe primarul Ovidiu Creţu să-şi ceară scuze bistriţenilor

Eugen Curteanu, prim-vicepreşedinte PDL BN: Referendumul,după cum am spus-o şi nu ne place să ne repetăm: va fi un eşec. Constatăm cu toţii că la 13,88% prezenţă e un eşec clar, definitoriu pentru stilul în care actuala conducere a Primăriei Bistriţa înţelege să facă administraţie şi să conducă cetăţenii. Un eşec care ne îndreptăţeşte pe noi să criticăm în continuare acţiunile primarului, să-i spunem că nu-şi poate juca şansele sale şi şansele oraşului până la urmă cu atâta largheţe. Ne îndreptăţeşte să spunem că au fost cheltuiţi bani inutili. Considerăm că lucrurile nu sunt pierdute, se poate merge mai departe la masa negocierilor, a discuţiilor pentru a identifica cea mai bună variantă ocolitoare. Revenind la inutilitatea şi inoportunitatea referendumului, ca şi partid politic ne manifestăm dezacordul cu modul de a proceda până acum al primarului municipiului bistriţa, îl invităm la discuţii,dar îi readucem aminte că nu putem rămâne nepăsători la cheltuirea banului public fără sens şi fără rost şi de aceea îl somăm în mod public să-şi asume responsabilitatea pentru eşecul referendumului, să-şi asume responsabilitatea pentru banii cheltuiţi fără rost şi fără o finalitate normală pentru municipiu, şi îl somăm să-şi ceară scuze bistriţenilor din această perspectivă.

Cerem primarului să abandoneze acest proiect

Gheorghe Tuţă, liderul de grup al consilierilor municipali PDL: Dincolo de eşecul referendumului prin numărul mic de participanţi şi invalidarea lui, eu cred că referendumul în sine, rezultatele lui trebuie să reprezinte mai ales pentru iniţiatori, pentru primar, un moment de reflecţie şi de responsabilizare. Nu poate face din municipiul Bistriţa un poligon de încercare pentru toate ideile pe care dânsul le emană. (…) Cred că este un moment de a opri acest proiect şi cerem primarului Ovidiu Creţu să-l abandoneze. Acest referendum şi aceste rezultate ar putea însemna un serios semnal pentru colegii din Consiliul Municipal care cu o nonşalanţă votează în dispreţul logicii, cu uşurinţa ca să se intre cu buldozerele în vieţile oamenilor, în Pădurea Codrişor. (…) Eu cred că acum poate fi realizat un consens pentru a găsi o alternativă, timpul nu este pierdut absolut deloc, fiindcă proiectul de la Bistriţa este programat, inclusiv de CNADNR să fie finanţat în perioada 2014-2020. Este un moment potrivit de a porni într-un timp scurt o altă variantă, să eliminăm aceste tensiuni.

Ar trebui schimbat modul acesta de a face administraţie

Alin Seserman, consilier municipal PDL: Mie îmi pare rău că am ratat acest prim referendum în municipiul Bistriţa, e primul după 1990 şi chiar aveam şansa de a consulta populaţia pentru câteva lucruri importante, nu de a pune o întrebare gen: dacă suntem de acord cu pietonalul, asta sub nicio formă. Mai mult decât atât am pus în pericol un proiect european cu această întrebare, mă refer la proiectul de reabilitare a pasajelor, de aceea această întrebare a fost extrem de neinspirată. Îmi pare rău de asemenea că o eventuală consultare s-a transformat într-o bătălie politică, care a fost dusă, în special, de domnul primar. Mi-aş fi dorit să avem o consultare, nu să forţăm să ducem lumea la vot, să creăm zece evenimente într-un weekend, să aducem premierul să promită ceva la Bistriţa, astfel încât să determinăm lumea la vot să voteze cum vrea el. (…) Eu cred că ar trebui schimbat modul acesta de a face administraţie, ar trebui să venim cu lucruri care sunt pe agenda cetăţeanului, să le punem în aplicare. Rezultatele referendumul reprezintă un eşec cu brio al primarului şi al coaliţiei din CL PSD-PNL-UDMR –PPDD.

Pentru primar este o lecţie usturătoare

Asociaţia Bistriţa Civică: De ce s-a temut primarul nu a scăpat: tot mai mulţi bistriţeni s-au convins că o centură prin pădurea Codrişor este o aberaţie. Numărul voturilor NU ar fi fost şi mai mare dacă lupta ar fi fost dreaptă, dacă primăria nu ar fi apelat la mijloace necinstite pentru convingerea populaţiei : publicitate pe banii primăriei (scrisoarea primarului trimisă tuturor bistriţenilor în cutie poştală, publicitate în mass-media plătită de primărie, afişaj electoral plătit din bani publici), organizarea de evenimente care să atragă votanţi (Toamna Bistriţeană, Festivalul fanfarelor), sabotarea acţiunilor societăţii civile (Asociaţia BISTRIŢA CIVICĂ a trebuit să schimbe de două ori locaţia unor evenimente datorită presiunii şi intimidării celor ce ne-au dat acceptul de a folosi locaţiile respective, dezbaterea publică iniţiată de alt segment al societăţii civile nu s-a putut desfăşura deoarece sala promisă nu a mai fost pusă la dispoziţie). Oricum, pentru primar este o lecţie usturătoare, într-un an şi trei luni a pierdut peste 10000 de voturi (63% din cei ce l-au votat anul trecut).

Pe cine reprezintă ,,majoritatea zdrobitoare” din Consiliul Local?

Cristian Ţuţuruga, preşedinte Mişcarea Populară BN: Membrii şi simpatizanţii PMP îşi exprimă îngrijorarea faţă de văditele disfuncţionalităţi din politica locală, defecţiuni grave care nu au mai putut fi ascunse de aşa zisul referendum din 29 septembrie, provocat tocmai de cei care voiau să le tăinuiască bistriţenilor aceste nereguli. Ne întrebăm şi vă întrebăm, pe cine reprezintă această ,,majoritate zdrobitoare” din consiliul local? Constituie cumva 6.400 de voturi o majoritate, raportată la 75.000 de bistriţeni cu drept de vot? Sperăm totodată că lecţia pe care electoratul v-a administrat-o în 29 septembrie vă va aminti pe viitor că vă aflaţi, doamnelor şi domnilor consilieri, viceprimari şi primar, în slujba cetăţeanului şi nu deasupra acestuia.

Lucrurile sunt clare din punctul meu de vedere

Ovidiu Creţu, primarul municipiului Bistriţa: Rezultatele referendumului mă mandatează să fac tot ceea ce ţine de mine şi de cei din jurul meu să se realizeze voinţa cetăţenilor municipiului Bistriţa. Aceasta este prima concluzie. A doua concluzie care se poate trage în urma referendumului este interesul destul de limitat al cetăţenilor pentru cele două subiecte. Desigur, dacă ar fi fost vorba de persoane, alegeri parlamentare, lucrurile ar fi stat altfel, ar fi fost mult mai mulţi cetăţeni la vot, dar din punctul meu de vedere lucrurile sunt cât se poate de clare. Democraţia se manifestă prin procesul de vot. Majoritate care se prezintă la vot decide. 58% dintre cei care s-au prezentat au spus DA şi vom face toate demersurile pe această linie pentru a se realiza. Domnul Curteanu să îşi facă recomandări lui şi mă rog, celor care lucrează cu el. Până una alta, referendumul s-a ţinut, au participat 10.000 de cetăţeni, şi-au spus punctul de vedere. Asta era esenţial, să avem un punct de vedere, pentru a şti ce facem mai departe. Vom continua demersurile pentru ca varianta ocolitoare Bistriţa Sud să se realizeze cu fonduri europene şi guvernamentale.

Comentarii

30/09/13 19:15
Dinica Golescu

Daca primarul mai continua cu aceasta atitudine, ignorand realitatea, incercand sa realizeze proiectul centurii Sud, ar fi mai bine pentru el cat si pentru noi sa-si dea DEMISIA. Daca 64000 de bistriteni nu s-au pronuntat inseamna ca pentru ei nu este importanta centura pe varianta propusa de primar. Daca credeti domnule primar ca aceasta functie va depseste si ca nu sunteti capabil sa fiti primarul intregului oras, va incit calduros, in prag de iarna sa faceti loc unor oameni capabili, care nu confunda Primaria cu parohia sau cu COMELFUL. Va recomand sa participati la un seminar de DEMOCRATIE, astel incat sa invatati cum sa guverneaza un ORAS EUROPAN, IN 2013.

30/09/13 20:20
locuitorul

Bravo Tuta ai reusit sa produci un DA majoritar pentru 2Sud.

Acum puteti sa-i multumiti lui Tuta petru DA majoritar 2Sud.

Daca el nu isi punea in cap pe oamenii de la nord de raul Bistrita cu varianta idioata 1Nord altul era rezultatul referendumului.

Tuta tine-o tot asa ....

01/10/13 09:32
Vizitator

Cretu ar trebui sa taca atunci cand vine vorba de blocarea unor proiecte din interese personale. Pai tocmai el a fost cel care a blocat proiectul "P.U.Z. Bistrita 'Dealul Codrisor' (Codrisor Hill)" facut inca din 2006, pentru intortochiatul traseu al controversatei centura 2Sud care sa treaca pe langa pamantul lui. Pentru acest interes personal meschin e in stare de orice. Cel mai trist lucru e ca pentru interese personale un primar se judeca in instanta cu cetatenii care l-au ales.
Asociatia Bistrita Civica (ABC) a atras atentia in repetate randuri asupra inutilitatii referendumului pe problema centurii 2Sud, declarata ilegala printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. Iata ca a sosit momentul adevarului: rezultatul dezastruos la referendum. Cel putin acum ar trebui insistat in consiliu pentru includerea proiectului "P.U.Z. Bistrita 'Dealul Codrisor' (Codrisor Hill)" in Planul Urbanistic General al Bistritei.

01/10/13 19:55
mosu

La referendum cetăţenii oraşului trebuiau să decidă asupra variantei ocolitoare.

Ei au decis varianta care va fi cu 58%.

Asta vor cetăţenii. Pentru cei ce poate nu au aflat aici nu este vorba de cvorum.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5