Rectificare bugeră, la Bistriţa: bani pentru planuri de protecţie, evacuare şi stingătoare de incendiu la şcoli
Toate cele 27 de unităţi şcolare de pe raza municipiului Bistriţa au autorizaţie cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor (PSI), însă municipalitatea va aloca fonduri, la rectificarea bugetară, pentru soluţionarea unor probleme.
„Am trimis acum aproximativ o lună, imediat după accidentul care a avut loc, câte o scrisoare la fiecare director de şcoală sau de grădiniţă- 27 unităţi - să îmi transmită în scris problemele pe care le au pentru autorizare – numai că noi suntem cu toate unităţile autorizate - sau problemele pe care nu le au rezolvate şi le au în sarcină.
Am primit solicitări de la şcoli, este alocată o sumă de 350.000 lei, pentru ca şcolile şi grădiniţele să –şi rezolve toate problemele din acest punct de vedere”, a precizat primarul Oviciu Creţu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, legislaţia în domeniu trebuie respectată, chiar dacă „a fost făcută cândva, de cineva care s-a gândit, probabil, că nu va fi aplicată ad litteram, pentru că sunt şi măsuri care exced şi care pot bloca anumite lucruri”.
De altfel, în proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa, este prevăzută suma de 553 mii lei pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pentru întocmirea planurilor de protecţie împotriva incendiilor, întocmirea planurilor de evacuare în caz de incendiu, întocmirea documentaţiei specific și achiziţionarea numărului necesar de stingătoare de incendiu.
***
În ceea ce privește Teatrul de vară, acesta este „utilizabil”, la un nivel de 200 persoane pe scaune.
„Teatrul de vară, pentru a funcţiona cu peste 200 spectatori pe scaune, trebuie să fie autorizat. Dacă funcţionează cu sub 200 nu trebuie nici măcar avizat. În acest moment, lucrăm în Teatrul de vară la fixarea celor 200 scaune. Am avut 2 runde de discutii cu ISU,. Nu trebuie avizat, dar trebuie respectate câteva condiţii: scaunele trebuie să fie fixate, becuri trebuie să fie „reci”, deci nu ai voie să foloseşti becuri cu incandescenţă, pentru că în cazul în care se sparge un bec cu incandescenţă se poate aprinde de la el ceva. Dacă este neon sau altceva, nu se aprinde nimic.
Teatrul de vară, cu scaunele fixate, va fi utilizabil”, a menţionat primarul Bistriţei.
Pentru vineri, a fost programat la Teatrul de vară evenimentul de înmânare a unor extrase CF, dar dacă nu se vor găsi soluţii pentru încălzire, acesta va avea loc în sala de şedinţe de la Primăria Bistriţa. Ceremonia de înmânare a Premiilor municipiului Bistriţa, din 18 decembrie, va avea loc, în schimb, în această locaţie.
Citiţi şi:
- ISU BN: 30 de clădiri de învăţământ din cele 472 nu au autorizaţie de securitate la incendiu!
- MĂSURI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR LA LĂCAŞURI DE CULT – SĂRBĂTORIREA SFINTELOR PAŞTI
- Atenţie la incendii de „SFINTELE PAŞTI”
- Completeaza-ti locuinta cu cele mai bune mese si scaune
- Atena – Alte comori
Adaugă comentariu nou