Repere culturale năsăudene
De mai mulți ani, Floarea Pleș s-a pus în slujba cetății spirituale și a semenilor săi, prin intermediul Astrei, înnobilând prin efort și o neostoită strădanie tot ceea ce înseamnă frumos, cultură și credință, datorie și onoare, valori etice pe care le pune pe raftul sufletului său. Înzestrată cu un veritabil spirit organizatoric și o pasiune rar întâlnită pentru perpetuarea tradițiilor culturale din această zonă, Floarea Pleș are și preocupări scriitoricești, abordând subiecte din domeniul jurnalisticii, poeziei, criticii literare și monografiei. Unul dintre susținătorii acestor opinii spune că, ,,Floarea Pleș aparține acelei categorii de cărturari iscoditori, ce scutură colbul timpului de pe documentele arhivelor, punându-le în paginile unor valoroase cărți destinate urmașilor ”. (M. Ionașcu ). Aprecierea este confirmată prin cele trei cărți la care a colaborat, împreună cu Ioan Seni, Ioan și Lucreția Mititean : Dicționarul Culturii și Civilizației Populare, în Ținutul Năsăudului, Meseriași și talente năsăudene și, Portrete de meseriași năsăudeni. Tot ea a avut grijă, să editeze și cele două cărți de poezie ale fiului său, Mihai Pleș, plecat prea tânăr în veșnicie : Psalmi curbi și Turnul lui Abel.
Cartea intitulată ,,Dialoguri contemporane ”este structurată pe mai multe capitole, fiecare având câte un subtitlu, purtând amprenta unui talent autentic care se remarcă prin simț narativ, putere de evocare și expresivitatea limbajului. Se observă cursivitatea expunerii, caracterul publicistic al abordării subiectelor culturale, aspectul atractiv al prezentării detaliilor și nu în ultimul rând, valoarea artistică a fiecărui text. Fraza coerentă și cursivă, bine așezată în text, dă culoare și sens actului său creator. Este dovada unui exercițiu pe care îl practică de mai mulți ani.
Primul capitol se deschide cu o destăinuire autobiografică :,,Amintiri din anii de școală ”, o frumoasă frescă ,,a vârstei nevinovate”pe care o retrăiește prin ochii copilului de altădată. Sunt bine conturate portretele de suflet ale unor oameni de cultură din Ținutul năsăudean, și nu numai : Ioan Mititean, Dan Popescu, George Vasile Rațiu. Silvia Pop ș.a. Despre ei scrie cu respect și admirație pentru contribuția pe care o au în promovarea imaginii culturale a acestei zone mirifice.
Despre rolul cărții, ca simbol al culturii și civilizației, Floarea Pleș ne vorbește în termeni elogioși prin cronicile sale literare încărcate de transparență, surprinzând mesajele, ideile și sensibilitatea artistică a autorilor : Arianda Maximiuc (Rugul tăcerii), Raveca Vlașin (Fresca amintirilor albastre), Rodica Fercana (Călător în timp), Veronica Oșorheian (Dor de copilărie),Virginia Brănescu ( Spre zări albastre, Pașaport pentru eternitate), Ioana Lăpușneanu (Universul iubirii ), etc. Sunt cronici literare sincere, deschise, cu analize stilistice în care accentul cade pe aspectul estetic.
Cel de-al treilea capitol se intitulează ,,Universul credinței”, în care fenomenul religios este conturat prin activitățile organizate de-a lungul anilor, la care autoarea a fost prezentă, imortalizându-le prin scrierile sale: ,,E vremea colindelor, Traseu cultural -religios, Dumitru Tomi în mijlocul enoriașilor, precum și alte momente cu valențe emoționale desfășurate cu ocazia unor sărbători creștinești în bisericile din Năsăud.
Un spațiu larg și cu accente preponderent astriste, îl ocupă capitolul patru, după cum rezultă și din titlu : ,,Astra, în lumina activităților culturale ”. Este și firesc ca această carte să cuprindă cele mai semnificative secvențe din viața Astrei năsăudene, având în vedere faptul că , Floarea Pleș este Președinta Cercului Astra din orașul Năsăud. Fiecare activitate este consemnată în ordinea desfășurării sale calendaristice : Ziua Culturii Naționale, Șezătoare literară, Ziua mamei, Flori de mai, Ziua Drapelului, etc, dar nu lipsesc schimburile de experiență cu alte Despărțăminte din țară, simpozioanele cu tematică astristă, concursurile literare ( Năsăudul și Blajul, uniți prin Eminescu ) ș.a.
Scrierile doamnei Floarea Pleș sunt apreciate pentru caracterul lor atractiv, convingător și mereu actual. Bogăția informațiilor și forma prezentării lor, dar mai ales personalitatea sa culturală, i-a determinat pe numeroși oameni de litere să-și exprime opiniile în scris sau verbal, așa cum rezultă din capitolul 5. Între aceștia se numără scriitorii : Ironim Marțian, M. Ionașcu, Ioan Seni, Cornel Cotuțiu, Virginia Brănescu, Menuț Maximinian, Aspazia Lungescu, Vasile Gădălin, Al. Bar, Minerva Duma, Rodica Fercana ș.a. Iată câteva aprecieri care o scot în evidență :
,,Efuziunile poetice ale Floarei Pleș sunt tributare sensibilității întru frumosul exprimat în cuvinte de fiul său, Mihai, caz unic în literatura română, dar și în viața socială, când mama pășește pe urmele odraslei în ale creației artistice ”. (Ironim Marțian ).
,,Iată un model de președinte care, prin Asociațiunea ASTRA, poate, vrea și dorește să-și servească orașul sau localitatea în care trăiește, găsind mijloace și strategii adecvate. Toți astriștii îndemnați de Domnia Sa au certitudinea că ceea ce fac împreună prin ASTRA, fac ceea ce-i bine și util pentru oraș, pentru societate, pentru patrie. Numai cu astfel de președinți se pot îndeplini sau realiza obiectivele educative ale Asociațiunii ASTRA ” (Ioan Seni)
,,Floarea Pleș este un nume de referință în activitatea Astrei năsăudene”(Ioan Mititean )
Cartea ,,Portrete de meseriași” vine în întâmpinarea cititorilor pentru a-i face să prețuiască meseriașii (…), „îi face pe meseriași să se cunoască pe sine şi să se cunoască între ei”, (…), este o mică enciclopedie a celor ce păstrează tradițiile de muncă ale înaintașilor (…).
(Cornel Cotuțiu )
Dialoguri contemporane este o carte în care se reflectă personalitatea complexă a autoarei, viziunea ei asupra actului cultural, precum și dorința de a fi de folos societății și semenilor săi.
Adaugă comentariu nou