Reprezentanții Instituției Prefectului, alături de voluntari, pentru depistarea depozitului de deșeuri din Prundu Bârgăului
Mie, 05/12/2021 - 20:43
Activiștii de mediu ai grupului „Oameni pentru Oameni”, reprezentați de tânărul Vlad Grigoraș, după sesizarea adresată Primăriei Prundu Bârgăului cu privire la un depozit ilegal de deșeuri în zona poligonului din comună, au constatat ulterior că, în zona identificată, deșeurile au fost acoperite cu pământ.
Instituția Prefectului s-a autosesizat, astfel că subprefecții Lorand Toth și Atilla Decsei, împreună cu voluntarul Vlad Grigoraș, s-au deplasat în teren pentru constatarea situației de la fața locului.
În urma cercetărilor, a fost confirmat faptul că o mare parte din deșeuri au fost acoperite de pământ, iar în apropierea acestei zone s-a identificat și locul de unde ar fi fost extras pământul folosit pentru îngroparea problemei depozitelor ilegale de aici.
Instituția Prefectului a semnalat aceste aspecte Gărzii de Mediu, urmând ca aceștia din urmă să ia măsurile legale aplicabile.
Citiţi şi:
- Activitățile de ecologizare ale voluntarului Vlad Grigoraș, susținute de Instituția Prefectului și Supercom
- Reprezentanţii Instituţiei Prefectului, în mijlocul cetăţenilor pentru discuţii legate de mediu
- Două fluxuri de vaccinare la campania drive-thru din acest week-end, în parcarea Selgros!
- Un gest de apreciere pentru femeile din Instituția Prefectului, înainte de 8 Martie
- MIHAELA DOBRA, director Cancelarie Instituţia Prefectului, în ceas aniversar

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Ce putem face „De Ziua Limbii Române”?Să o sărbătorim la fel, sau mai mult decât alte zile...
Comentarii
Evelina Niculae -
Lun, 16:32
Caut arhiva lntreprinderii Hoteluri și Restaurante București si a UGSR (Uniunea Generala a...
Ioana Haitchi -
Dum, 03:16
Cine e căsătorit cu Bindea Livia?
Rus Augustin -
Sâm, 21:49
Un exemplu de sacrificiu pentru alții a fost în istoria Transilvaniei HOREA (Vasile Nicola Urs 1731...
Toni -
Sâm, 16:56
Orasul Bistrița nu dispune de un patrimoniu arhitectural medieval prea bogat, după cum consemnase...
George Calini George -
Sâm, 08:13
Respect Maxim pentru tot ce faceți și ați facut domnule Primar și bineînțeles împreună cu PARVENII...
Aniversări
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Dana Someșan, consilier superior la
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Ioan Simion Cassian, preot paroh la Ciceu Poieni.
La popas aniversar, gândurile noastre se îndreaptă către doamna profesor Elena M.
In Memoriam
Sunt oameni a căror biografie poate fi povestită prin funcțiile pe care le-au avut, prin locurile în care au slujit și prin anii pe care i-au...























Adaugă comentariu nou