Restanţele toamnei 2

„Când toamna cade în cuvinte”

După cum bine ştim, toamna frunzele părăsesc ramurile bătrânilor copaci, lăsându-se ostenite şi liniştite pe pământul umed. Anotimpul ne-a întâmpinat călduros cu păduri ce şi-au schimbat coafura, reflectând poate culorile sentimentelor fiecărui suflet în parte.

Uite-aşa, această minunată parte a anului şi creativitatea elevilor i-au îndemnat pe domnul profesor Ioan Radu Zăgreanu şi pe doamna învăţătoare Liuţa Zăgreanu să alcătuiască o antologie cu versurile elevilor de la Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” Beclean, scrise cu ocazia concursului de creaţie poetică, sub semn arghezian, „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă” (Editura „Nova Didactica”, toamnă, 2008). Juriului i-a fost atât de greu să decidă, poetul Sorin Gârjan, unul dintre membri, mărturisindu-se „Să jurizezi copilăria!?... Ce pedeapsă!”, însă alternativa antologiei şi toamna e darnică tuturor. Mi s-a părut cel puţin interesant aspectul coperţii. Grafica acesteia, întocmită de Silvana Zăgreanu, pot spune, este însăşi personificarea titlului dat publicaţiei – „Când toamna cade în cuvinte”. Reprezentarea atât de reuşită a mesajului pe care elevii îl transmit prin versurile lor surprinde o imaginaţie bogată.

Am remarcat, de-a lungul citirii acestei cărţi, că viitorii poeţi (sperăm) au introdus toamna în sufletele tuturor şi au legat în mod inconştient poeziile între ele (toamna e de vină), prin idei asemănătoare: „Iar toamnă” – „...cu mantie aurie / ...şi mireasmă de tămâie...” (Emanuel, clasa a IV-a), „Toamnă din nou” (Marius, clasa a VI-a); „curcubeul” e prezent atât în versurile Andreei (clasa a III-a B) – când după „ploaie de toamnă... apare peste sat / curcubeul fermecat”, cât şi în cele ale Mariei (clasa a VIII-a) – unde „curcubeul îşi pierde cărările de culoare... / Ce se întâmplă oare?...”, „... De sus cad peste mine / picuri de melancolie”. Totuşi, în ciclul primar, toate textele prezintă toamna ca un element pozitiv în viaţa tuturor, iar după clasa a V-a întâlnim în aceste poezii şi imagini ce denotă o stare de melancolie, mai mult sau mai puţin profundă. Creaţiile se integrează tainic într-un „tot” unitar. După o analiză amănunţită a versurilor, am observat că micii poeţi au, în mare parte, aşteptări comune de la toamnă ce „niciodată nu fu mai frumoasă”, lansându-i.

Vreau să îmi exprim aprecierea şi admiraţia faţă de eforturile depuse de toţi cei implicaţi, colaboratori, în special faţă de familia Zăgreanu, dascăli deosebiţi ce s-au dedicat trup şi suflet reuşitului proiect, ajutându-i pe elevi, la o vârstă destul de fragedă, să-şi lase amprenta lirică asupra timpului, sentimentele lor rămânând vii în filele toamnei şi-n dorul nostru de frumos. Pe bună dreptate doamna Flavia Poenar, membră a juriului, mulţumeşte iniţiatorilor „în numele copiilor, al părinţilor acestora, al comunităţii”.

Nu ştiu dacă elevii creativi realizează importanţa deosebită a proiectului, dar sunt sigură că, deşi, poate, nu vor ajunge poeţi cunoscuţi (nu se ştie niciodată...), vor răsfoi cu drag versurile copilăriei lor. Cât despre acest subiect, îi dau dreptate domnului profesor Ioan Radu Zăgreanu când afirmă că încercarea lor „se vrea o provocare şi o şansă”.

Denisa Pintiuţă-Căian (14 ani),