Robert Sighiartău: Împreună cu Dorin Vlașin vom face multe lucruri bune pentru Năsăud

Dorin Vlașin, primarul în funcție al orașului Năsăud, și-a înregistrat oficial, duminică, candidatura pentru un nou mandat. Totodată, a fost înregistrată și lista PNL pentru funcțiile de consilieri locali.

“O zi importantă pentru Năsăud, o zi importantă pentru năsăudeni. Astăzi, în mod oficial, mi-am depus candidatura pentru un nou mandat pentru Primăria orașului Năsăud. De asemenea, am pregătit și o echipă pentru consiliul local. Am spus-o și o mai repet, am pregătit cea mai bună echipă pentru consiliul local, oameni bine pregătiți, din toate domeniile de activitate, determinați să facă lucruri bune pentru comunitatea noastră.

După 3 ani și jumătate de muncă, noi proiecte și noi investiții, dar dificili din toate punctele de vedere, fiindcă nu trebuie să uităm că acest mandat l-am început în timpul pandemiei, după care a izbucnit conflictul militar din vecinătatea țării noastre, plus o criză economic- financiară, aici la Năsăud lucrurile au mers foarte bine. Am reușit să depunem noi proiecte de investiții pentru finanțare, și am semnat contracte de peste 30 milioane de euro. Și asta nu este totul, fiindcă surprizele pentru Năsăud și năsăudeni vor veni în număr și mai mare. Orașul Năsăud arată altfel, deoarece avem oameni determinați să facă acest lucru. Am avut sprijin și în Consiliul local, și le mulțumesc pe această cale tuturor consilierilor locali. Mulțumesc pentru sprijin și echipei din Primăria Năsăud, dar și cetățenilor orașului care m-au susținut și au crezut în mine”, a declarat Dorin Vlașin.

La eveniment au fost prezenți deputatul Robert Sighiartău – candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, primarul și președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc – candidat pentru un nou mandat la Primăria Bistrița, dar și numeroși membri ai partidului din organizația locală și năsăudeană

“Țin minte anul 2020, când Dorin Vlașin era simplu viceprimar și puţin credeau la momentul respectiv că poate deveni primar. Am crezut în el de la bun început, fiindcă are caracter, este onest și ține foarte mult la năsăudeni. Și toate aceste lucruri s-au văzut când a devenit primar. A rămas la fel: simțit, modest, dar mai mult decât atât, a făcut toate eforturile posibile ca fiecare ban pe care l-a putut atrage din fondurile europene sau din fonduri guvernamentale, să-l aducă aici la Năsăud. Și din punctul acesta de vedere, am făcut o echipă extraordinară- de la școli care vor intra în renovare, la drumuri, la centura ocolitoare care este în lucru la studiu de fezabilitate, la pietonale aici în centrul orașului, aquapark-ul, care va fi un punct de atracție turistică la nivelul întregii zone, sunt o mulțime de proiecte pe care Dorin Vlașin le va implementa.

Eu am venit să candidez pentru președinția Consiliului Județean, deoarece cred că se pot face mult mai multe lucruri în Bistrița-Năsăud. Am făcut echipă cu Dorin Vlașin, am făcut echipă și cu alți primar, și vreau să demonstrez că se poate și mai mult. Vreau ca Bistrița-Năsăud să fie pe harta națională, vreau să se vorbească de el și vreau ca tinerii din Bistrița-Năsăud să nu mai plece în alte locuri. Toate aceste lucruri se pot face, dar trebuie energie, muncă, exact ce a făcut Dorin Vlașin, iar împreună cu el și cu întreaga echipă vom face  lucruri foarte frumoase, și pentru Năsăud, dar și pentru întregul județ”, a declarat Robert Sighiartău.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5