Rodna: Săptămâna verde - veselie și momente unice
Săptămâna verde are scopul de a ajuta copiii să dobândească o înțelegere și o sensibilitate față de mediul înconjurător, să învețe despre urmările degradării mediului și care este rolul lor în prevenirea problemelor de mediu. Dobândind un set de valori, cunoștințe și sentimente pentru mediul înconjurător, copiii capătă motivația și abilitățile necesare pentru a se implica în proiectele, programele și campaniile de mediu.
Protejarea mediului este fundamentală în zilele noastre. Trebuie să ne gândim atât la noi, cât şi la nevoile viitoarelor generaţii. În ultimii ani, modul de viaţă al oamenilor pune planeta la încercare. Se consumă tot mai mult din resursele naturale şi se pun în pericol sistemele de mediu (apa, solul şi aerul). Aceasta nu poate continua la nesfârşit, cu atât mai mult cu cât populaţia lumii continuă să crească. Dacă nu schimbăm comportamentul acum, viitorul nostru va fi mai puţin sigur şi tot mai mulţi oameni se vor lupta pentru resursele naturale necesare care vor fi din ce în ce mai reduse.
Prin educaţie ecologică putem să cultivăm dragostea şi interesul elevilor pentru lumea înconjurătoare, pentru protejarea mediului şi a societăţii, putem să formăm atitudini de dezaprobare faţă de cei ce încalcă normele de păstrare a igienei mediului. Spre deosebire de plante şi animale, mediul de viaţă al omului cuprinde, pe lângă factori naturali, şi factori artificiali creaţi de om. Amenajările urbane şi industriale reprezintă tipul cel mai complex de mediu construit de om, în care activitatea industrială şi culturală domină elementele naturale.
Activitățile din această săptămână impun organizare, efort, dar și creativitate din partea cadrului didactic. Fiecare cadru didactic se străduiește să realizeze activități frumoase care să fie pe placul elevilor, dar, în același timp, să ajute la formarea lor ca viitori cetățeni. Generaţiile viitoare se vor întreba ce am făcut noi pentru „Mama Natură”? Ce moştenire le-am lăsat?
Astfel, noi ne-am propus activități precum: „ Imaginație verde – Povestea naturii”, „Prietenii muntelui –Descoperim și protejăm natura”, Biodiversitate: „Astăzi mâncăm sănătos”, „Suflet de copac”, „Curăție în natură, curăție în suflet” , „WORKSHOP-podoabe de Paște.”
Elevii clasei a II-a A, de la Liceul Tehnologic „Florian Porcius” Rodna, au avut o săptămână cu amintiri de neuitat și momente unice. Fiecare zi a însemnat o nouă provocare, iar rezultatul final al zilei a fost același:copii veseli și fericiți. Ei au învățat multe lucruri noi despre animalele sălbatice care trăiesc în pădurile noastre de la doamna director al Administrației Parcului Național Munții Rodnei, Mihaela Poll, care ne-a primit cu mare drag și multă căldură și căreia îi mulțumim din suflet. Au putut sta de vorbă cu jandarmii montani, care le-au prezentat mașinile de teren, echipamentele speciale și armele. Totodată, părinții au fost gazdele noastre, care au organizat activități gastronomice, desert special „ruladă de clătite la metru, vânătoare de ouă și excursii în pădure.
Săptămâna s-a încheiat cu un album frumos de amintiri și momente magice petrecute împreună. Mulțumim părinților care au fost alături de noi și au făcut parte din echipa noastră!
Sieux Seattle spunea: „Învăţaţi-i pe copiii voştri, ceea ce i-am învăţat noi pe ai noştri: că pământul este mama noastră. Tot ceea ce i se întâmplă pământului, va ajunge să li se întâmple şi copiilor acestui pământ. Noi ştim cel puţin atât: nu pământul aparţine omului, ci omul aparţine pământului. Omul este firul care ţese drama vieţii şi ceea ce-i face pământului îşi face lui însuşi.”
Profesor învățământ primar, BODRIHEIC ANA EMILIA,
Liceul Tehnologic „Florian Porcius” Rodna
Citiţi şi:
- Start pentru cel mai amplu proiect educaţional de pe Valea Someşului. Directorul Vali Ganea: Educația face diferența, la Rodna
- Directorul Vali Ganea, managerul proiectului european Educația face diferența, implementat la Liceul Tehnologic din Rodna
- „Educația face diferența” la Liceul Tehnologic „Florian Porcius” Rodna, județul Bistrița- Năsăud
- „Ziua Pământului”, sărbătorită şi la Bistriţa
- Director Vali Ganea, manager de proiect: Aproape 600 de copii ai Liceului Tehnologic „Florian Porcius” Rodna sunt beneficiari ai proiectului Educaţia face diferenţa

























Adaugă comentariu nou