ROMÂNIA…Direcţii greşite…

Nu ştiu altii cum sunt, dar eu când mă găndesc la:
• cei şapte ani de acasă în care am fost învăţată să zic "te rog", "mulţumesc", să salut cu "saru'mâna" şi să stau la coadă, să ajut atunci când mi se cere şi chiar şi atunci când nu, să o fac dezinteresat şi să nu port niciodată ranchiună.
• valorile care mi s-au insuflat şi la princiipile care le-am format referitoare la ce bine, ce e etic, ce e moral, ce e legal.
• munca cu plăcere, cu interes, cu responsabilitate şi la calităţi precum onestitate, sinceritate, respect, politete.
• demnitatea şi mândria mea ca om în primul rând şi apoi ca femeie.
Toate acestea de mai sus, par dintr-o eră demult apusă, o eră care depaseşte şi basmele, unde binele învinge întotdeaua răul.
Nu sunt o idealistă şi nici nu trăiesc cu iluzia ca ale mele principii sunt cele mai potrivite pentru societatea în care trăim, însa cred totuşi că o bază general valabilă pentru toată populaţia ar trebui să mai existe.
Mă intreb în fiecare zi, oare cum am ajuns să ne resemnăm să nu mai existe corectitudine. Nu mai există nici măcar acolo unde ar trebui să fie pion principal, acolo unde toată suflarea omenească o caută şi o asteaptă, uneori în mod disperat.
Oare cum am ajuns ca pretutindeni să existe oameni total nepotriviţi în locuri cheie iar cei capabili să se întrebe mereu care e direcţia potrivită?
Concluzionez cu tristeţe, că în România ultimelor luni, trăim cu toţii într-o societate degradată, traumatizată şi constant flămândă care reneagă tot ceea ce este bun, frumos, simplu şi cinstit.
Închei prin a încuraja toţi tinerii şi nu numai, care se regasesc în gândurile mele, să nu se lase schimbaţi şi să nu renunţe niciodată să caute şi să se îndrepte mereu în direcţiile potrivite, direcţii dictate de sufletul şi conştiinta lor.