Rugăciune la Iliuţa Bozghii, cu mitropolitul Andrei
Credincioşii din Iliuţa Bozghii, din Protopopiatul Bistriţa, şi-au serbat hramul bisericii. În mijlocul lor a fost prezent Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, care a oficiat Sfânta Liturghie, în fruntea un sobor de peste 15 preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi părintele protopop de Bistriţa, Alexandru Vidican. Slujba a început la altarul de vară, amplasat lângă biserica ce poartă hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”. La slujbă au fost prezenţi sute de credincioşi din localităţile de pe Valea Bârgăului şi Valea Someşului, cărora Parintele Mitropolit le-a vorbit despre darurile Sfântului Duh în viaţa noastră şi datoria de a avea grijă de creaţia lui Dumnezeu.
Piatra de temelie a bisericii din Iliuţa Bozghii a fost pusă în 25 octombrie 2005 de P.S. Vasile Someşanul, fiind sfinţită pe 10 august 2008. Încă din primul an de pastoraţie, 2005, părintele Liviu Adrian Tomoroga, care slujeste şi în filia Iliuţa Bozghii, a reuşit să electrifice biserica din Ciosa, dar şi casa parohială.
La slujbă alături de comunitatea locală au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean-Emil Radu Moldovan, prefectul Ioan Ţintean, deputatul Stelian Dolha, primarii de pe Valea Bârgăului.
Citiţi şi:
- Mitropolitul Andrei vine la Iliuţa Bozghii, pe Valea Bârgăului
- Episcopul Benedict Bistriţeanul, într-un colţ de Rai, la Iliuța Bozghii, la hramul Bisericii păstorită de părintele Petru Săsărman-Dobrea
- Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul, la hramul bisericii de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Iliuța Bozghii
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, la hramul bisericii de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Iliuța Bozghii
- Episcopul Benedict Bistrițeanul, la hramul Bisericii din Iliuța Bozghii
Adaugă comentariu nou