„Sat mat” ,adică în limba persană, „Regele a murit” (1)
Sport al minţii, şahul era considerat de Garry Kasparov (campion mondial şi astăzi opozant al lui Vladimir Putin) drept”tortură mentală”, dar Alehin vedea şahul o artă. De mirare este că cei ce practică acest tip de sport se bucură de o bună memorie până la adânci bătrâneţe (dacă le apucă, desigur!).
Legendele spun căarveni din India cam prin secolul al VI-leadupă HRISTOS şi cum că ar parveni dintr-un joc numit”chaturanga” şi care s-a transmis mai apoi în Persia, de unde şi-a luat numele, fiindcă atunci când era atacat regele advers, se striga”Sah!”, iar când era capturat fără posibilitater de ieşire, se striga”Sah mat!”, adică „Regele e mort!” În Europa îl aflăm începând cu Renaşterea şi apoi tot mai mult de prin secolul al XVII-lea, fiind agreat de aristocraţia oţioasă de pe la curţile regale ale Europei. Chiar dacă a venit din Asia, marii maeştri ai acestui splendid „război pe 64 de căsuţe” sunt din Europa şi apoi şi din America deNord.
Citiţi şi:
- „Sat mat!”, adică în limba persană, „Regele a murit!” (3)
- „Sat mat!”, adică în limba perşilor, „Regele a murit!” (2)
- Jocuri antice jucate și în ziua de azi
- „Sat mat!” adică, în lumba persană, „Regele a murit” (5)
- Cupa ”Unirii” la șah rapid. Șahiștii bistrițeni au dat mat și au urcat pe primele locuri
Adaugă comentariu nou