Scandal la Prundu Bârgăului soldat cu dosar penal
La data de 16 august a.c., un bărbat a sesizat Poliția cu privire la faptul că, în incinta localului al cărui administrator este, situat în localitatea Prundu Bârgăului, a izbucnit un scandal.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că între un tânăr, de 22 de ani, din comuna Tiha Bârgăului, și un altul, în vârstă de 28 de ani, din Bistrița Bârgăului, ar fi izbucnit un scandal, pentru aplanarea acestuia intervenind administratorul localului, care i-ar fi poftit pe cei doi afară.
În proximitatea localului, tânărul, de 22 de ani, l-ar fi agresat fizic pe tânărul, de 28 de ani, după care ar fi părăsit locul faptei, polițiștii procedând la urmărirea acestuia.
Polițiștii l-au depistat pe tânărul, din Tiha Bârgăului, pe raza localității Prundu Bârgăului, acolo unde scandalul izbucnise din nou între cei doi tineri și un altul, în vârstă de 23 de ani, din Bistrița Bârgăului, aceștia lovindu-se și amenințându-se reciproc.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-a reușit aplanarea conflictului.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Citiţi şi:
- Jandarmii au salvat 3 tinere din mâna unor agresori, la Prundu Bârgăului
- Scandal într-un bar din Sângeorz-Băi. Dosar penal pentru mai mulţi tineri
- Scandal în bar
- Tânăr de 17 ani din Prundu Bârgăului, şi accidentat, şi cu dosar penal!
- Doi tineri răniţi, după ce motocicleta lor a fost lovită de un autoturism
Adaugă comentariu nou