Școala Gimnazială nr. 4, cu proiectul Erasmus MindSetGo 2.0, în Spania

În cadrul proiectului MindSetGo 2.0, proiect Erasmus aflat în derulare la Școala Gimnazială Nr. 4 Bistrița, am petrecut o săptămână în Spania, participând la finalizarea activităților din cadrul atelierelor cu tema Transational workshop for creation of Community of practice compendium (IO5), prezentând și aplicând în același timp metode inovatoare de predare elevilor și profesorilor din țara gazdă. Alături de noi au fost cadre didactice din Suedia, Slovenia și Franța, Insulele Réunion, precum și profesori ai școlii din Arteaga, Spania, participanți în cadrul proiectului și organizatori ai activităților din săptămâna respectivă.

În dimineața zilei de 17 aprilie ne-au fost prezentate materialele existente și așteptările avute în continuare de la fiecare partener implicat în proiect. Ziua s-a încheiat cu o vizită în Parcul Regional Salinele din San Pedro, unde am desfășurat jocuri de cunoaștere a mediului și de conștientizare  a consecințelor poluării.

Marți, 18 aprilie, a urmat o nouă sesiune de lucru în echipă, unde profesorii din țările partenere au prezentat pe rând activități propuse în cadrul proiectului, pe care le-au desfășurat în școlile lor, alături de elevi și de părinții acestora, reale oportunități prin intermediul cărora au avut ocazia să se cunoască mai bine, să împărtășească idei și emoții împreună.

Ziua de miercuri a fost pusă la dispoziția celor prezenți pentru a încărca materialele prezentate pe platforma dedicată proiectului MindSetGo 2.0, urmând a fi la dispoziția fiecărui profesor și elev implicat în cadrul acestor activități.

Ultima zi petrecută în Spania a fost prilejul desfășurării unui amplu eveniment în care reprezentanții fiecărei țări au prezentat pe rând diverse demersuri didactice desfășurate în școlile de unde provin, au pregătit o expoziție cu elemente culinare specifice țărilor de origine, iar apoi au desfășurat workshop-uri în colaborare cu elevii spanioli. Echipa școlii noastre a propus două activități interesante, temele fiind memoria apei și recunoașterea și firescul emoțiilor. Activitățile au fost pe placul copiilor, iar recompensele finale au fost diferite materiale create de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Bistrița.

Drumul spre casă a fost presărat cu reflecții și cugetări. Am rememorat activitățile desfășurate la școala parteneră, am luat cu noi atmosfera caldă și relaxată  a întâlnirii. O experiență de acest gen este un prilej de autocunoaștere și depășire a propriilor limite.

Iustina Sîmbotelecan,

Cuciurean Bogdan

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5