Sharing is caring! Profesori de la Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistriţa, printr-un proiect Erasmus +, în Slovenia

Sharing is caring!
În perioada 28 martie - 1 aprilie, doi profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4, Bistrița - Ioana Maria Berbecaru, Crina Teodora Coman - au luat parte la prima întâlnire față în față, după numeroase întâlniri online, în cadrul proiectului Erasmus+, în care școala este parteneră. Este vorba despre proiectul MINDSET GO 2.0, al doilea de acest fel implementat în școală, ce presupune asumarea unei mentalități deschise în educație, ca bază a formării și dezvoltării personale a elevilor acestei școli.
Întâlnirea echipelor din țările partenere - Suedia, Slovenia, Spania, Franța (Reunion), România - a avut loc în Kamnik, Slovenia, la Școala Marije Vere.
Au fost trei zile pline de discuții, prezentări, trasarea direcțiilor pentru acțiunile viitoare.
În prima zi de întâlnire, 29 martie 2022, a fost organizat un bazar cultural (și gastronomic), fiecare echipă prezentând anumite valori, tradiții, produse culturale relevante ale țării/școlii din care provine. Această activitate de „încălzire" a fost urmată de prezentările activităților didactice, gândite din perspectiva mentalității deschise, propuse de fiecare școală participantă (Suedia, România, Franța, în prima zi). Ziua de lucru, începută la ora 9 a. m., s-a terminat după ora 17, la timp pentru a ajunge la cină, prima întâlnire informală a echipei de proiect.
În cea de-a doua zi de activitate, 30 martie 2022, au continuat prezentările de bune practici ale țărilor partenere (Spania, Slovenia), urmate de discuții teoretice și practice aplicate. Acest lucru a fost unul dintre cele mai importante puncte pe ordinea de zi, deoarece acest tip de proiect presupune elaborarea mai multor tipuri de produse intelectuale: un ghid al mentalității deschise (Guidelines for growth mindset school culture, tradus în mai multe limbi și coordonat de Didaktik Centrum din Suedia) ce va oferi principalele direcții de acțiune pentru școlile ce-și vor propune situarea într-o asemenea mentalitate, un compendiu de bune practici (Engage your Students in a Growth Mindset, sub patronajul CEIBas Arteaga, Spania), realizarea primelor produse intelectuale (prezentări de activități posibile, secvențe didactice, videouri) în cadrul celei de-a treia secțiuni a acestui proiect, MOOC videos - Massive Open Online Course - secțiune de care se va ocupa STEP Institut din Ljubljana.
Toate școlile implicate în proiect au propus și vor propune în continuare activități diverse pentru fiecare dintre cele trei secțiuni prezentate. A fost, din nou, o zi lungă de discuții, prezentări, evaluări, care s-a încheiat după ora 17, dar partenerii din Slovenia ne - au pregătit o altă surpriză plăcută, după o zi de muncă intensă: o seară de bowling ce a adus relaxarea fizică a unor minți fremătânde...
În cea de - a treia zi de activitate, am vizitat școala din Slovenia ce a găzduit această întâlnire, am participat la activități propuse de profesorii școlii: predarea limbilor străine, activități destinate integrării copiilor cu cerințe educative speciale, activități outdoor (în această școală, o zi pe săptămână, toate activitățile, indiferent de obiectul de studiu, se desfășoară în afara școlii). Activitatea de dimineață a fost încheiată cu participarea la un spectacol de teatru, muzică și dans oferit, cu maximă bucurie și implicare, de către elevii Școlii Marije Vere, Kamnik, Slovenia. În partea a doua a zilei am continuat munca la realizarea acelui compendiu de bune practici, oferind sugestii de activități diverse ce implică abordarea din perspectiva mentalității deschise.
Toate aceste discuții și propuneri au fost înregistrate, pentru a avea baza de lucru ale întâlnirilor viitoare, ce vor duce, în cele din urmă, la finalul anului 2023, la lansarea on-line acelor compendii și ghiduri aplicabile într-o școală a mentalității deschise. Finalul zilei de lucru a presupus realizarea unor videouri în care fiecare școală parteneră a prezentat una dintre activitățile propuse, aducând apoi în discuție beneficiile implicării în acest proiect.
Toate cele trei zile de activitate propriu - zisă au reprezentat o adevărată provocare, fiind un schimb cultural și de bune practici relevant, ce a adus un plus de semnificație în această situare perpetuă, niciodată finită sau finalizată pe care o presupune cultura mentalității deschise în educație.
Și pentru că "Sharing is caring", mottoul acestui proiect, articolul de față!
Crina Teodora Coman, profesor la Școala Gimanzială Nr. 4, Bistrița

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5