Se lansează Anuarul APIR
Anuarul APIR BN Nr 3/2008, va fi lansat marţi, de la ora 14, in Sala de Concerte a Liceului de Muzică Tudor Jarda Bistriţa. Lucrarea iniţiată şi condusă de profesorul Claudiu Igna Şular, preşedintele APIR BN, este structurată pe patru mari secţiuni (Istoria românilor, Istoria universală, Didactică şi Istoriografie, documente, recenzii) beneficiază de cuvântul inaugural al prof. Ioan Aurel Pop, membru corespondent al Academiei Române şi al prof. dr. Doru Dumitrescu, inspector şcolar general în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Anuarul apare în cadrul proiectului „Bistriţa - valori democratice ale comunităţii” şi a beneficiat de finanţare nerambursabilă din bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2008. Prin modul în care este conceput, anuarul se adresează unor categorii extinse de cititori, de la elevi de liceu şi studenţi, de la facultăţile de profil, la profesori cu specializarea istorie şi nu numai. Dintre materialele prezente amintim Ioan Seni - „Ţinutul năsăudean - Militarizarea şi evoluţia de la 1848”; Florina Pop - „Prostituţia în România între anii 1919-1940” şi „Femeia în presa comunistă - studiu de caz ziarul Ecoul între anii 1980-1985”; Niculae Cristea - „Carol al II-lea - dictatură regală sau monarhie autoritară”; Dănuţ Archiudean - „Ocupaţia sovietică şi instaurarea regimului comunist în judeţul Năsăud, Evoluţia PCR 1945-47”; Igna Claudiu Şular - „Activism cultural şi politic în zona Năsăudului în sec. al XIX-lea: vicarul Ioan Marian - dascăl al neamului românesc”; Menuţ Maximinian - Şcoala românească din Odorheiul Secuiesc la începutul mileniului III”; Doina Macarie -„Literatura şi miturile”; Anamaria Răzoare - „Liturghia ortodoxă - transcendenţa ce se dezvăluie omenirii”; Nicolae Feier - „Patriarhul Elie Miron Cristea şi biserica de lemn a mănăstirii din Techirghiol”; Vasile Mizgan - „Câteva consideraţii generale cu privire la instalaţiile de încălzire din Evul Mediu”; Pavel Berengea - „Liviu Rebreanu la Ilva Mare”; Adrian Onofreiu - „Consideraţii privind redobândirea proprietăţilor grănicereşti în perioada Districtului Năsăud”. Coperta acestui număr este ilustrată cu o lucrare aparţinând artistului plastic Georgiana Vrânceanu.
Adaugă comentariu nou