Se lucrează la Stadionul Năsăud

Administraţia oraşului Năsăud face tot posibilul pentru a-şi ţine promisiunea: să adune toţi câinii vagabonzi de pe raza oraşului până în vară, aşa cum spunea viceprimarul Niculai Găitan în şedinţa de CL de la sfârşitul lunii ianuarie.
Pentru aceasta, în bugetul de cheltuieli pe anul 2014 au fost alocaţi 35.000 lei – bani care vor acoperi cheltuielile pentru înfiinţarea „Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân”. Administraţia a hotărât ca adăpostul să funcţioneze în Tradam, unde se lucrează de zor la amenajarea spaţiului compus din două clădiri: una pentru boxele câinilor şi alta în care va fi amenajat un birou pentru lucrătorii specializaţi. Aşa cum ne asigură viceprimarul Găitan, toţi câinii adunaţi vor fi înregistraţi, hrăniţi, asistaţi sanitar-veterinar, apoi daţi spre adopţie.
X
Lucrările specifice sezonului continuă. Astfel, în săptămâna 7-11 aprilie va fi ecologizată toată Valea Someşului, de la intrarea şi până la ieşirea din oraş înspre Salva. Vor participa la această acţiune de curăţare a malurilor râului toate instituţiile din Năsăud.
Au demarat lucrările de reabilitare a străzilor Valea Caselor, Griviţei şi Avram Iancu. De asemenea, au fost reluate lucrările de reabilitare a Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” întrerupte din cauze financiare în urmă cu peste un an de zile.
Se lucrează şi la Stadionul oraşului. Aici pista de alergare a fost decapată, fiind pus un nou strat de zgură (5-6 cm), compactat şi pregătită pentru iubitorii de alergări. Şi spaţiile verzi au fost luate cu asalt de lucrătorii de la „Sere” sub directa implicare a ing. Dan Constantin: au fost îndepărtaţi (tăiaţi şi transportaţi) doi plopi şi un tei care au fost rupţi de vântul puternic din zilele trecute; s-a continuat toaletarea arborilor; urmează decolmatarea albiilor văilor de ape care traversează oraşul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5