Secretarul de stat Monica Săsărman, la Cluj-Napoca, la conferința Patronatului Proiectanților în Construcții din România

Monica Săsărman, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a participat vineri, 11 aprilie 2025, la Cluj-Napoca, la conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată de Patronatul Proiectanților în Construcții din România (PPC) în parteneriat cu Banca Națională a României.

“Ca Minister al Dezvoltării, ne preocupă fiecare problemă pe care o semnalează partenerii noștri - proiectanții, firmele de construcții, administrațiile publice locale  - și împreună căutăm și găsim cele mai bune soluții. În cadrul conferinței, am punctat câteva dintre cele mai importante repere ale activității ministerului și normative în domeniul vizat de competențele acestei structuri asociative, și anume Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, inclusiv amendamentele care fac referire la valabilitatea avizelor și acordurilor până la finalizarea investiției; Programul Național de Dezvoltare Locală și necesitatea suplimentării sumelor pentru finalizarea proiectelor, dar și Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.  De asemenea, programele privind reducerea riscului seismic și formarea specialiștilor în domeniu, amendarea legii achizițiilor publice, Programul INTERREG Europe, consorțiile administrative pentru proiecte integrate ale comunităților și un viitor program de dezvoltare a zonelor metropolitane au constituit alte teme supuse atenției participanților.”, ne-a declarat secretarul de sat Monica Săsărman.

Conferința a beneficiat de susținerea autorităților locale și centrale, precum și de participarea unora dintre cei mai influenți lideri din administrație, finanțe, educație și mediul de afaceri și a deschis un nou capitol în seria evenimentelor strategice dedicate rolului central al proiectării în construcții, ca vector esențial al dezvoltării economice și al îmbunătățirii calității vieții.

„Evenimentul de la Cluj-Napoca reprezintă o oportunitate de a sublinia rolul esențial al proiectării în dezvoltarea durabilă a României. Transilvania, cu dinamismul său unic, este locul ideal pentru a explora soluții inovative care să sprijine o creștere economică sustenabilă. Împreună cu partenerii noștri, ne propunem să contribuim activ la construirea unui viitor mai sigur pentru întreaga regiune”, a declarat Alexandru Fulga, președintele PPC.

Alături de președintele PPC, Alexandru Fulga, fiind președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, Dr. Ing. Romeo-Cristian Erbașu, și coordonatorul PPC Transilvania, Cristina Cuceu.

Conferința a avut două sesiuni de dezbatere menite să identifice soluții concrete pentru dezvoltarea durabilă a Transilvaniei, moderate de Dan Cărbunaru, jurnalist și director al platformei Calea Europeană.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5