Secretarul de stat Sorin Roşu Mareş: România trebuie să lupte pentru creşterea plăţilor directe. Suntem sub media europeană!

Secretarul de stat Sorin Roşu Mareş de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că România luptă pentru convergenţa externă a plăţilor directe, adică pentru creşterea subvenţiilor la nivelul mediei europene,prin echilibrarea fondurilor avute la dispoziţieprin Politica Agricolă Comună.

„La momentul de faţă, la nivelul plăţilor, media pe ţară este de 226 euro, iar media europeană este de 259 euro. Noi suntem sub media europeană, să nu vorbim de ţările dezvoltate, Olanda, Belgia, Germania, Franţa, care au media peste 400 euro. Noipentru asta trebuie să ne luptăm , pentru convergenţa externă aplăţilor directe. Adică toată lumea să fie la acelaşi nive. La momentul în care am derat la Uniunea Europeană, ni s-a pus: în timp, veţi ajunge la nivelul de subvenţie sub forma de plăţi directe la acelaşi nivelpentru toată lumea. Nu se întîmplă lucrul acesta şi este un lucru extraordinar de rău”, a declarat secretarul de stat Sorin Roşu Mareş.

Acesta a menţionat că în acest moment, în discuţiile pentru următoorul exerciţiu financiar, Comisia Europeană a propus reducerea bugetului pentru Politica Agricolă Comună. „Este prima dată de când funcţionează Uniunea Europeană când bugetul pentru Agricultură, pentru Politica Agricolă Comună este al doilea. Întotdeauna a fost primul. Acum este bugetul de Coeziune, cu tot ce înseamnă migraţie, alte fenomene care apar în Europa, şi datorită acestor forţe mari din Europa care au deschis aceste fenomene de migraţie. Noi nu suntem de acord cu reducerea bugetului, indiferent de ceea ce se întâmplăşi cu Brexitul şi cu toate celelalte, pentru că în momentul în care ai scăzut bugetul pe agricultură, toate se înlănţuiesc. Dăm buget la Agricultură şi subvenţii ca hrana care ajunge pe masa oamenilor să fie acceptabilă şi să poată fi procurată de toţi consumatorii”, a explicat oficialul guvernamental.

În al treilea rînd, remarca Sorin Roşu Mareş, România nu este de acord cu plafonarea subvenţiilor, acest lucru fiind lăsat la latitudinea statului membru. „Mai este o propunere cu care nu suntem de acord, cofinanţarea pentru plăţile directe. Fiecare ţară, în funcţie de ce îşi doreşte, să vină cu bani de la bugetul statului pentru a asigura un grad mai înalt de subvenţionare. Din nou suntem în dezavantaj dacă se adoptă aşa ceva,pentru că noi nu putem  concura cu bugetul Franţei, Germaniei. Sunt câteva dintre elementele pentru care noi trebuie să ne luptăm pe domeniul agricol în Parlamentul European, cu ocazia preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi în toate forurile şi în special în Comisia Europeană unde ştim că o să trimitem un comisar şi este foarte important ca acest comisar să fie român,  adică român în suflet şi gândire”, a explicat Sorin Roşu Mareş.     

Nu în ultimul rând, secretarul de stat bistriţean l-a criticat pe fostul comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, pentru că în mandatul acestuia au nu s-a reuşit creşterea nivelul subvenţiilor pentru fermierii români la nivelul mediei Uniunii Europene, fapt pentru care ar trebui penalizat de electorat.  

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5