Şedinţa Consiliului Local Năsăud

Legislativul local năsăudean se întruneşte în şedinţa ordinară lunară, miercuri, 25 februarie, ora 16.00, pentru a dezbate şi amenda (unde este cazul) proiectele de hotărâre iniţiate de primarul oraşului, ing. Dumitru Mureşan. Aceste proiecte de hotărâre se referă la: 1. prorogarea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Consiliului Local Năsăud nr. 62/2001, pentru aprobarea unui schimb de teren, în administrare, pe anul 2001, între Primăria oraşului Năsăud şi un număr de 8 cetăţeni din cartierul Liviu Rebreanu, oraş Năsăud, la cererea şi cu acordul acestora şi scoaterea la licitaţie a unei suprafeţe de teren-fânaţ, pe anul 2009; 2. aprobarea Protocolului de colaborare între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi oraşul Năsăud, pentru realizarea Cadastrului general pe teritoriul oraşului Năsăud şi localităţilor componente; 3. modificarea art.14 din Hotărârea Consiliului Local al oraşului Năsăud nr. 98/23.10.2008, privind impozitele şi taxele locale datorate de persoanele fizice şi juridice din oraşul Năsăud, în anul fiscal 2009; 4. aprobarea dezmembrării unei suprafeţe de teren de 141 mp, din suprafaţa totală de 1162 mp, din nr. topo 188, înscris în CF nr. 758 Năsăud, teren cuprins în domeniul public al oraşului Năsăud, în vederea înscrierii în Cartea Funciară a construcţiei şi a terenului aferent acesteia, în care îşi desfăşoară activitatea Detaşamentul 3 Jandarmi-Năsăud; 5. aprobarea dezmembrării unei suprafeţe de teren de 1031 mp, din suprafaţa totală de 10.553 mp, a numerelor topo 26 şi 27, înscrise în CF nr. 4582 Năsăud, teren cuprins în domeniul public al oraşului Năsăud, în vederea înscrierii în Cartea Funciară a corpurilor de construcţii şi a terenului aferent acestora, din incinta Spitalului orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud; 6. aprobarea preţurilor de vânzare stabilite în baza rapoartelor de evaluare a spaţiilor cuprinse în domeniul privat al oraşului Năsăud, care fac obiectul prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 68/2008, situate în Policlinica veche a oraşului Năsăud; 7. aprobarea asocierii Consiliului Local al oraşului Năsăud şi Consiliul Local al comunei Feldru, precum şi cu Asociaţia proprietarilor de păduri, persoane fizice, din comuna Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud, în vederea constituirii Regiei Publice Locale „Ocolul Silvic Feldru” RA, pentru gospodărirea şi administrarea fondului forestier proprietate a celor trei asociaţi, care este continuatorul în drepturi a Ocolului Silvic Feldru, din cadrul Asociaţiei Silvice „Anieş”; precum şi punctul Diverse.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5