Centrul Cultural Dacia a găzduit şedinţa festivă la aniversarea a 30 de ani de la constituirea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, eveniment ce a reunit personalităţi marcante din toate domeniile de activitate. Mitropolitul Andrei, vicepremierul Sorin Grindeanu, ministrul Apărării - Vasile Dâncu, prefectul Mica Oprea alături de subprefecţii Ioan Zăgrean şi Decsei Atilla, foşti şi actuali parlamentari, primarii judeţului Bistriţa-Năsăud, marea campioană Gabriela Szabo, şefi de instituţii din subordinea administraţiei judeţene, şefii instituţiilor militarizate din subordinea MAI, şefi de instituţii deconcentrate au dat curs invitaţiei organizatorilor.
După intonarea Imnului Naţional de către soliştii Ansamblului Profesionist „Dor Românesc”, a urmat un moment de rugăciune, pentru că orice lucru bun şi temeinic începe cu binecuvântarea bunului Dumnezeu. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a amintit de altfel că îi poartă în rugăciuni pe preşedintele Radu Moldovan şi locuitorii judeţului. A fost ţinut un moment de reculegere pentru cei care și-au pierdut viața în Războiul din Ucraina și pentru cei care și-au desfășurat activitatea în cadrul CJ BN şi nu mai sunt sunt printre noi - Burian Ioan, Șoșdean Emil, Michiu-Dinescu Victor Doru, Bungărdean Ilie, Gavrilă Bogdan, Bolbos Gavrilă, Naghi Lucian, Mureșan Alexandru, Vasile Aldrofan.
După un film de prezentare a activităţii celor 30 de ani, a venit rândul preşedintelui Radu Moldovan să transmită un mesaj.
„Fiecare dintre cei invitați reprezintă o rotiță care face ca întregul mecanism să funcționeze, iar județul nostru să meargă în continuare, în direcția bună. Faptul că sunteți aici, confirmă acest lucru și ceva în plus, că iubiți Bistrița-Năsăud și că vă pasă de ceea ce se-ntâmplă în Poarta Transilvaniei.
Nu știu pentru alții cum este, dar pentru mine, Consiliul Județean a fost în cei 10 ani de când sunt aici, totul. Consiliul Județean mi-a fost casă, familie și nu doar un loc de muncă. Este locul în care mi-am pus sufletul, căci fără o implicare totală și fără o echipă determinată, nu există rezultate.
Aș putea să completez ceea ce ați văzut cu sumele accesate și numărul mare de proiecte, cu procentele care ne duc în topul dezvoltării, căci pe toate le avem și toate sunt la superlativ, însă nu cred că mai trebuie să conving pe nimeni, că județul nostru este pe drumul bun. Mulțumesc tuturor celor care în ultimii 30 de ani, v-ați implicat în dezvoltarea județului și nu ați așteptat să se facă, ci ați fost și sunteți parte din progres.
Inima aceasta a județului, trebuie să continue să bată în ritmul dezvoltării. Viitorul este-n mâinile noastre, iar mâinile noastre și mintea trebuie puse la treabă, în continuare! Căci județul acesta are peste 300.000 de suflete care depind de noi.
Spor la muncă tuturor celor din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și din județul nostru! La mulți ani, Bistrița-Năsăud! Dumnezeu să binecuvânteze Poarta Transilvaniei și pe noi toți!”, a spus preşedintele Emil Radu Moldovan.
Năsăudeanca Cristina Cosma, studentă la Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”din Cluj-Napoca, anul V, a punctat sprijinul de care elevii şi studenţii se bucură din partea administraţiei judeţene, reafirmând dorinţa de a se întoarce acasă, în Poarta Transilvaniei, iar prof. univ. dr. Ioan Bolovan a dezvăluit că Bistriţa-Năsăud este „ a doua sa patrie”. Primarul Ioan Turc a subliniat relaţia corectă şi cât se poate de bună cu Consiliul Judeţean în proiectele majore de dezvoltare, în timp ce prefectul Mica Oprea a subliniat colaborarea instituţională. Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, a adus salutul sălăjenilor, în timp ce ministrul Marcel Boloş, prieten al judeţului Bistriţa-Năsăud, a declarat că este cu inima alături de organizatori, relevând faptul că Bistriţa-Năsăud este pe primul loc la nivel naţional în accesarea fondurilor europene pentru infrastructura rutieră şi cea de apă şi canalizare.
Prof. univ. dr. Ioan Rus, fost ministru, a subliniat parcursul dezvoltării acestui judeţ, în timp ce ministrul Vasile Dâncu a vorbit despre o comunitate vie care este Bistriţa-Năsăud şi că se impune o reluare aprofundată a discuţiilor despre descentralizare şi regionalizare, dar şi o reformă a statului.
Nu în ultimul rând, Sorin-Mihai Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a menţionat parte din proiectele de dezvoltare din domeniu care vizează judeţul nostru.
Un moment aparte l-a constituit acordarea de Diplome celor care şi-au pus amprenta pe dezvoltarea judeţului Bistriţa-Năsăud.
”DIPLOME DE MULȚUMIRE”
1. Iulia Ionela Dragu, președintele Asociației ,,Mereu Împreună”.
2. Ana Dragu, președintele asociației Autism Europa -,,Centrului de Resurse și Referință în autism Micul Prinț Bistrița”.
3. Cristian Moldovan, fondatorul Asociației Mocănița Transilvaniei.
4. Laura Filipoiu, președintele Fundației Inocenții Bistrița.
5. Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.
”DIPLOME DE RECUNOȘTINȚĂ”
Se acordă diplome de recunoștință managerilor instituțiilor subordonate care au contribuit la dezvoltarea județului.
-Manageri ai Bibliotecii Județene George Coșbuc
● doamna Olimpia Pop
● domnul Mircea Oliv
● domnul Ioan Pintea
-Manageri ai Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
● domnul Nicolae Gălățean
● domnul Gavril Țărmure
- Manageri ai Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud
● domnul Mircea Prahase
● domnul Corneliu Gaiu
● domnul Silvius Chis
● domnul Alexandru Gavrilaș
-Directori ai Direcției Generale de Asistență și Protecția
Copilului Bistrița-Năsăud
● doamna Mariana Eftenie
● doamna Adela Cîrcu
● domnul Marin Mic
● domnul Vasile Marin Rus
● doamna Daniela Bulcu
● doamna Delia Rus
-Directori ai Serviciului Public Județean pentru Asistență Socială și Sănătate Bistrița-Năsăud
● doamna Dana Rodica Petrișor
-Directori ai Serviciului Public de Evidență a Persoanelor al județului Bistrița-Năsăud.
● doamna Liliana Cotfas
● domnul Lucian Borgovan
-Manageri ai Spitalului Județean de Urgență Bistrița
● domnului Profesor Universitar Doctor Mircea Gelu BUTA
● domnului Gabriel Lazany
”DIPLOME DE RECUNOȘTINȚĂ”
Se acordă diplome de recunoștință colegilor care au ocupat funcții de conducere în cadrul Consiliului Județean.
● doamnei Raveca Coldea
● doamnei Florentina Nistor Puiu
● domnului Alexandru Orțan
● doamnei Rodica Suciu
● doamnei Teodora Palagian
● doamnei Pop-Oprea Nadia Iulia
● domnului Andrei Popescu
● doamnei Cornelia Racz
● domnului Augustin Sabo
● domnului Radu Săplăcan
● domnului Vasile Moldovan
● domnului Viorel Tiniș
● doamnei Ileana Uțiu
Se acordă diplome de recunoștință colegilor care ocupă funcții de conducere în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean.
● doamnei Octavia Maria Gavriloaie
● doamna Luminița Borșa
● doamna Gabriela Adriana Ceuca
● doamnei Ana Jurje
● doamnei Elisabeta Ungureanu
● domnului Mircea Baciu
● domnului Paul Ioan Borgovan
● doamnei Daniela Florina Bugnar
● doamnei Veronica Hasnăș
● doamnei Duța Rafila Parasca
● domnului Marian Gabriel Pop
● doamnei Cristina Farcaș-Rotariu
● doamnei Elena Butta
● domnului Teofil Iulian Cioarbă
”DIPLOME DE ALEASĂ RECUNOȘTINȚĂ”
Se acordă Diplome de aleasă recunoștință pentru contribuția semnificativă adusă dezvoltării județului nostru, făcând parte din echipa de conducerea a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
1. Iosif Redl, Secretar General al Județului.
2. Mica Oprea, Secretar General al Județului.
3. Crina Alexandrina Borș, Secretarul General al Județului.
4. Florin Grigore Moldovan, Administratorul Public al Județului.
Diplome de aleasă recunoștință vicepreședinților care au contribuit la dezvoltarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
● domnului Alexandru Uiuiu
● domnului Vasile Florin Șomlea
● domnului Arpad Szanto
● domnului Mircea Taloș
● domnului Ionel Tompa
● domnului Constantin Pamfiloiu
● domnului Iancu Mihai Luca
● domnului Mihai Bumbu
● domnului Vasile Negrușeri
● domnului Stelian Nechita Dolha
● domnului Alexandru Pugna
● domnului Dorin Grigore Popescu
● domnului Ioan Țintean
● domnului Vasile Puica
și actualilor vicepreședinți
● domnului Ciprian Tiberiu Kecskes-Simionca
● doamnei Camelia Tabără
Diplome de aleasă recunoștință președinților care au condus Consiliul Județean Bistrița-Năsăud înacești 30 de ani.
● domnului Mircea David (1992-1996)
● domnului Gheorghe Marinescu (1996-2008)
● domnului Liviu Mihai Rusu (2008-2012)
Comentarii
Motto:
"Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă."
(Ana Blandiana- Eclipsa)
Prostul crede că lumea a inceput odată cu el. Cum sa vorbesti de 30 de ani de la constituirea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, când de fapt judetul in forma actuală fost infiintat pe vremea comunistilor in anul 1968. Primul presedinte al Consiliului Popular Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost Adalbert Crişan. Prin urmare, la mai bine de 32 de ani de la Revolutia Română din Decembrie, 1989 si de la căderea comunismului România este incă un stat nereformat . Aceasta este principala cauză a prelungirii starii de tranzitie, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan economic, social si cultural. Nici după aderarea la Uniunea Europeană in anul 2007 România nu a profitat prea mult din cauza lipsei de reforme interne si a centralizarii excesive. In primul rând atragerea de fonduri europene a fost redusă pentru că România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibilă cu structurile europene. De aceea, trebuie să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu Agentii de Dezvoltere Regională (ADR) care functionează ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București. În prezent, dintre cele 3.228 de unităti administrativ-teritoriale (UAT -uri), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi de a asigura servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean. De aceea, in loc de tot felul de aniversări fără noimă trebuie făcută cât mai curând posibil reforma administrativă, dar pentru asta e nevoie de curaj politic şi de oameni cu pregătire nu de agiamii . Prin această reformă s-ar distruge un sistem clientelar vechi de 55 de ani, iar România ar putea să iasă din această stare sufocantă economic si social. „Cine are urechi de auzit, să audă”.
Motto:
"V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare."
(Adrian Păunescu- Analfabeţilor -)
Până la urmă rostul acestei paranghelii de 30 de ani nu are nici o noimă decât aceea de reprezenta un prilej pentru clientela politică locală de a-şi acorda niste diplome fără nici o acoperire. Radu Moldovan nu are proprietatea termenilor când vorbeste despre dezvoltarea județului în ultimii 30 de ani. Care dezvoltare, când de fapt județul Bistriţa-Năsăud a suferit un regres economic vizibil după revolutia din 1989. Au dispărut industrii precum Combinatul de prelucrarea lemnului, Intreprinderea de mecanică fină, Fabrica de sticlărie, Intreprinderea de prefabricate, etc. Ba mai mult, într-un judet ca Bistriţa-Năsăud cu profil predominant agricol au dispărut fabrici importante ca de exemplu Intreprinderea de morărit si panificatie, Intreprinderea de prelucrare a laptelui, Fabrica de marmeladă, Complexul de depozitare si prelucrare a fructelor, etc. In prezent județul Bistriţa-Năsăud se află pe unul din ultimele trei locuri cu cele mai mici salarii din România. Si exemplele ar putea continua. De altfel, există un proverb care exprimă un mare adevăr: " Prostul are un mare avantaj fata de omul destept este intotdeauna multumit de el insusi".
Ba, mai mult, dragă vizitatorule, prostul nu doar că a mulțumit de el însuși, dar se și laudă cu propria prostie!
Adaugă comentariu nou