Şedință festivă la IPJ. 13 poliţişti au fost avansaţi în grad

Ziua Națională a României a fost marcată astăzi, 29 noiembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud, în cadrul unei şedinţe festive.

Şedinţa a debutat solemn, cu intonarea Imnului Naţional al României. În cadrul festivității a fost prezentat mesajul de felicitare al inspectorului șef al I.P.J. Bistrița Năsăud, cu prilejul Zilei Naționale a României.

Ședința festivă a continuat cu prezentarea dispozițiilor de avansare în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, a 13 poliţişti, din care 6 ofițeri și 7 agenți, fiind apreciaţi pentru modul în care au înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile profesionale şi mai ales pentru o conduită morală desăvârşită.

În semn de recunoștință și răsplată pentru meritele excepţionale obținute în activitatea profesională, alți 15 polițiști din cadrul inspectoratului au primit mulțumiri scrise din partea conducerii inspectoratului, iar polițiștii cărora le-au încetat raporturile de serviciu cu unitatea, cu drept la pensie, în cursul acestui an, au primit diplome de mulțumire pentru întreaga activitate desfășurată și modul profesionist de executare a sarcinilor de serviciu.   

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud şi-a exprimat aprecierile şi mulţumirile faţă de munca şi reuşitele poliţiştilor bistriţeni şi le-a transmis atât lor, cât şi familiilor acestora ”La mulţi ani cu ocazia Zilei Naţionale a României!”

 

La mulţi ani, România!

La mulți ani, tuturor românilor!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5