Şefii Serviciilor Publice de Ocupare din ţările din Sud-Estul Europei s-au reunit la Sibiu
La Sibiu s-a desfăşurat cea de a 13-a Conferinţă a Centrului Serviciilor Publice de Ocupare al ţărilor din Sud-Estul Europei, for înfiinţat în anul 2007 în scopul întăririi şi dezvoltării relaţiilor dintre instituţiile de profil din această regiune geografică. Alături de reprezentanţi ai SPO din ţările membre (Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia şi Turcia ) au participat şi invitaţi de la Asociaţia Mondială a Serviciilor Publice de Ocupare, precum şi din instituţii omoloage din Austria, Franţa, Lituania şi Republica Moldova, transmite directorul executiv Otilia Râpan de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud.
Lucrările conferinţei au fost deschise de Cristiana Barbu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care a salutat prezenţa participanţilor străini şi români, a domnului Levente-Akos Horvath, secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi a domnului Jean-Pierre Calais, şeful Departamentului Cooperare şi Relaţii Internaţionale, Pôle Emploi (Franţa), prezent la conferinţă şi ca reprezentant al Asociaţiei Mondiale a Serviciilor Publice de Ocupare.
În cuvântul său de deschidere, Cristiana Barbu a subliniat că “în mamagementul SPO este necesară definirea și utilizarea unor indicatori care să reflecte cât mai fidel activitatea și performanțele serviciului public de ocupare, ținând cont de resursele financiare și umane disponibile, astfel încât toate eforturile să fie concentrate către satisfacerea cât mai bună a nevoilor clienților noștri, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatori”.
Prima zi a reuniunii a fost dedicată managerilor SPO şi a avut ca temă, pentru prezentări şi dezbateri, „Managementul SPO prin indicatori de performanţă”.
Prezentând experienţa românească în managementul bazat pe indicatori de performanţă, Eugen Preda, consilier al preşedintelui ANOFM, a subliniat importanţa pe care o prezintă stabilirea de obiective şi ţinte realiste şi de niveluri de performanţă pentru actul de conducere, precum şi necesitatea de a optimiza corelaţia dintre performanţă şi resursele alocate. De asemnea, s-a referit la contractele de performanţă managerială pe care, potrivit legii, le încheie anual preşedintele ANOFM cu ministrul Muncii, Protecţiei Sociale, Familiei şi Persoanelor Vârstnice, precum şi cu directorii executivi ai agenţiilor teritoriale de ocupare a forţei de muncă.
„Pentru managementul Serviciului Public de Ocupare din România indicatorii de performanță constituie repere esențiale. În cadrul contractului de performanță managerială pentru anul 2014 sunt prevăzuți 10 indicatori de performanță, care reflectă priorităţile momentului: ocuparea tinerilor, ocuparea șomerilor de lungă durată și a persoanelor din grupuri cu nevoi speciale, creșterea eficienței măsurilor active de stimulare a ocupării ”, a precizat Eugen Preda.
Reprezentanții SPO din țările invitate și din cele membre CPESEEC au prezentat sistemele manageriale bazate pe indicatorii de performanță, oferind o bună ocazie pentru schimb de bune practici în acest domeniu.
În cea de-a doua zi, experţii SPO participanţi au discutat despre „Sistemele utilizate de SPO pentru analiza pieţei muncii, evaluarea impactului măsurilor active şi a altor acţiuni pe piaţa muncii”. Cu această ocazie au făcut expuneri reprezentanţi ai SPO din România, Franța, Bosnia- Herțegovina, Bulgaria, Croația, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Sovenia, urmate de dezbateri care au constituit un util schimb de bune practici.
Citiţi şi:
- ANOFM implementează un sistem modern de plată a indemnizaţiei de şomaj
- Diplomă de Performanță în ocupare, pentru directorul executiv Otilia Râpan, la 25 de ani de activitate a AJOFM BN!
- AJOFM Bistriţa – Năsăud implementează proiectul INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidențele SPO
- Fii activ la orice vârstă!
- AJOFM va oferi pachete de măsuri integrate grupurilor vulnerabile și va încuraja mobilitatea forței de muncă
Adaugă comentariu nou