Senatorul Dorin Dobra: PSD, şi la guvernare şi în Opoziţie. Mai bine de două treimi din mediul guvernamental decizional e PSD

Senatorul liberal Dorin Dobra a lăudat, în cadrul unei conferinţe de presă, iniţiativa Guvernului de a lansa programul „România competitivă”, un proiect pentru o creştere economică sustenabilă, sănătoasă.

         „Laud şi admir cu acest prilej capacitatea Guvernului de a gândi un proiect sistematic, durabil, în condiţiile în care trebuie să facă faţă şi tuturor ingerinţelor guvernamentale dintr-o perioadă ca aceasta. O proiecţie de tipul creşterii economice de 3-5% pe an, dar creştere economică structurală sănătoasă, care până în 2020 să aducă România la un nivel comparabil de trai cu ţări din UE, e un proiect care merită toată atenţia. În mod evident, proiectul guvernamental e o continuare a proiectului prezidenţial de ţară şi e bine că România lucrează la astfel de proiecte”, a declarat Dorin Dobra.

         Parlamentarul bistriţean a menţionat că şi PNL lucrează la o platformă electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie, fiind structurate cinci capitole importante, şi anume Familie, Economie, Educaţie, Agricultură şi Sănătate, urmând să fie conturată „o ofertă concisă şi neapărat curajoasă”, asta pentru că în actualul context geopolitic „România trebuie să joace curajos”.

         Potrivit acestuia, pentru astfel de proiecte este nevoie şi de un consens politic, care în prezent este pus sub semnul întrebării, asta pentru că PSD este şi „în Guvern şi în Opoziţie”. Senatorul Dobra a menţionat că social-democraţii, pe de o parte critică şi acuză Guvernul, pe de altă parte reuşesc „să boicoteze mare parte din intenţiile acestui Guvern, făcând în acelaşi timp opoziţie fiind la guvernare”.

         „Într-o radiografie precisă, mai bine de două treimi din mediul decizional guvernamental e astăzi PSD, uneori eşalonul I, II, dar sigur eşaloanele III şi IV din administraţiile publice locale. Aici e şi boicotul, unul parlamentar (...). Aflu mai nou că şi funcţionari din ministere boicotează acest Guvern, ascunzând hârtii, nedând răspunsuri, oferind răspunsuri în răspăr. Din acest motiv spun că e admirabil efortul Guvernului ca într-un an de zile să aducă la zi câteva aspecte fundamentale lăsate în devălmăşie de PSD”, a mai menţionat Dorin Dobra, dând ca exemplu soft-ul  de la APIA „al domnului Ghiţă” pentru care plăteşte premierul Cioloş, nu PSD.

 

 

Comentarii

12/07/16 09:35
ioan

Atunci PNL-ul,președintele,premierul ce fac?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5