Seniorul monarhiștilor bistrițeni, Nicu Cucoli, ne-a părăsit cu puțin înainte de împlinirea vârstei de 98 de ani

Seniorul monarhiștilor bistrițeni, Nicu Cucoli ne-a părăsit aseară, cu puțin înainte de împlinirea vârstei de 98 de ani. Din stirpea vechilor români,  probabil ultimul machedon din județul nostru, cu toate calitățile acestui neam, un caracter puternic, a acceptat să fie președinte onorific al Clubului Monarhiștilor Bistrițeni. Fiind și fost deținut politic ne-a readus alături de A.F.D.P.R.  Era implicat în toate acțiunile noastre, dar mai ales în pregătirea lor. 
Având exemplul său de dăruire și loialitate am dus la bun sfârșit fiece proiect oricât de greu ar fi părut. A fost o personalitate puternic marcată de un autentic creștinism ortodox; influența lui asupra comportamentului decent, demn, echilibrat era vizibil asumat de membrii clubului. Era de o blândețe iubitoare cu prietenii, chiar dacă era sever față de respectarea principiilor. Orice apropiat al său trăia cu impresia apartenenței la familia sa, foarte unită și admirabil educată în valorile tradiționale. ne-a însuflat semnificația veritabilului patriotism:”să faci, ce faci, pentru Dumnezeu și Țară, să faci bine semenului tău, de câte ori poți, și să nu regreți nimic din ce a trecut” A.S.R. Principele Nicolae transmite regretul său pentru această pierdere, condoleanțe familiei și membrilor Clubului Monarhiștilor Bistrițeni. Pentru ce a fost Nicu Cucoli și a lăsat, îi suntem datori cu o floare, acum la despărțire, și cu o lacrimă. 
Drag prieten și frate, Dumnezeu să te țină în lumină! 
***
Papu Nicu Cucoli
L-am cunoscut acum 40 de ani, un aromân cinstit și harnic, altruist și iubitor, un om frumos. Am fost coleg, în perioada comunistă, cu Tincuța, soția lui, potrivirea de caracter și principii a făcut să ne împrietenim repede și firesc. Am fost des acasă la ei, locuiau într-o casă boierească aproape de muzeu, Xanti, Evi, Toli, copiii lor, erau mici, am povestit ore întregi despre perioada regală și cea comunistă, cu multe detalii și concluzii, pe măsuța din veranda mare nu lipseau vinul făcut de Nicu după metoda grecească și bucata mare de halva primită de la rudele din Grecia. Tincuța a plecat la Domnul prima, a fost, pentru mine ca a doua mamă, azi am aflat că și Nicu a plecat dintre noi. Sunt mai sărac interior, mă simt parcă vinovat că nu mi-am făcut mai mult timp să mai trec pe la el, să mă bucur de poveștile lui, simt că noi nu am beneficiat din plin de prezența lui.
Dumnezeu să-l odihnească!
Eugen Miloș

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5