Sfântul Nicolae și Moș Crăciun ne aduc o veste minunată: Sfințirea pietrei de temelie a unei viitoare mănăstiri ortodoxe românești în Lumea Nouă !

Într-unul din numerele anterioare Cotidianul “Răsunetul” a consemnat câteva știri referitoare la evoluția și rezultatele obținute în activitatea profesională și în cea de pregătire de către foștii noștri concitadini Ioana-Liviuța Liuță, de la Universitatea „Simon Fraser” și soțul său părintele Nicu Liuță, preot paroh la Biserica Ortodoxă Română cu Hramul “Sfântul Gheorghe” și consilier spiritual la cel mai mare spital din Vancouver, provincia British Columbia – Canada. (Părintele Nicu și-a făcut debutul profesional la Bistrița, sub îndrumarea și oblăduirea regretatului părinte iconom stafrovor Ioan Pintican (16.07.1954 – 19.08.2003) și a părintelui iconom stavrofor Simion Bretfelean de la Biserica Ortodoxă Română cu Hramul “Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei”, în perioada 1999-2003, în care se efectuau lucrări de împodobire a sfântului lăcaș și în care s-au pus bazele Asociației Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud – n.n.). Pe lângă aprecierile preponderent pozitive câțiva cititori le-au reproșat totuși: “Bine !, Bine ! ați avut și aveți rezultate, dar pentru țara de origine, pentru România ce ați făcut și ce faceți ? Nu cumva ați acționat și acționați potrivit dictonului “Ubi bene ibi patria” /Unde e bine, acolo e patria ?/. Răspunsul e că nu poți uita țara în care ai intrat în lume și viață, în care ai părinții, bunicii și frații, unde ți-ai petrecut anii copilăriei și unii dintre cei mai frumoși ani ai vieții și pe care o porți în inimă și în suflet pentru totdeauna, iar acest lucru nu se dovedește prin declarații de dragoste, ci printr-un comportament corect, prin acte și fapte concrete ale activității cotidiene, iar soții Liuță se prezintă cu preocupări, fapte și acte pilduitoare. În acest context, meditând împreună cu enoriașii asupra problemelor ce vizează întărirea credinței neamului au ajuns la concluzia că există perspective de înființare și în Canada a unei mănăstiri ortodoxe românești. În acest sens o familie de foarte buni credincioși Andy si Bianca Grecu, originară din Sighișoara, județul Mureș, proprietara unui teren situat într-o zonă cu vegetație forestieră și-a manifestat disponibilitatea de a dona suprafața necesară. Alți credincioși și-au exprimat intenția și dorința de a susține și contribui material și financiar proiectul. Maestrul Lache Cercel, dirijorul Roma Jazz Ensemble, un foarte bun credincios a declarat că: “ la nevoie își va înstrăina chiar vioara moștenire de familie, iar suma rezultată o va dona pentru materializarea acestui proiect”. De alfel abordând subiectul împreună cu câțiva amici și apropiați din țară am decis și noi să ne chivernisim cât vom putea de judicios veniturile din pensii, indemnnizații și ajutoare pentru a putea să alocăm o sumă chiar și modestă acestui proiect. În aceste condiții, în urmă cu câteva zile, s-a organizat și a avut loc sfințirea de către Preasifințitul Ioan Casian de Vicina, Episcopul Ortodox Român al Canadei din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi a pietrei de temelie a Sfintei Mănăstiri Ortodoxe Românești cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului” Coldvater, British Columbia, Canada. La eveniment a fost invitat și a participat Dr. Ovidiu Grecea, Consulul General al României la Vancouver și alți invitați. Sunt în curs de elaborare Documentația tehnică și proiectele de execuție necesare obținerii autorizărilor legale. Important pentru noi e faptul că Sfâtul Nicolae și Moș Crăciun ne aduc și nouă această veste minunată a cărui autori sunt oamenii noștri minunați. Felicitări și succese inițiatorilor și tuturor celor implicați. Ne rugăm să vă dea Dumnezeu tuturor sănătate, putere, să aveți și să avem parte toți de un An Nou 2023 cât mai spornic și fericit !

Comentarii

15/12/22 13:16
Liuta maria

Doamne ajută dzeu sai întărească și sa le dea putere de a continua lucrarea.,,,dzru sai întărească.,

17/12/22 14:21
Ion Vlahul

l
Impresionantă și de apreciat atitudinea exprimată în această problemă de maestrul Lache Cercel. Dragostea sa față de Credință, față de Hristos și Dumnezeu și țara de origine e mai puternică decât dragostea față de instrumentul cu care și-a câștigat și își câștigă pita. Amândoi știm că are la îndemnă și o altă soluție ca să nu se despartă de vioara fermecătoare și anume dat fiind faptul că muzica sa e apreciată și se bucură de o largă audiență să organizeze un concert sau câteva concerte caritabile, iar fondurile realizate să le aloce realizării proiectului chiar cu riscul de a fi nevoit în final să-și schimbe numele în Lache Bijuterie, în prezent e Lache Cercel, cercelul fiind o bijuterie mai mică !. Mulți ani și felicitări tuturor ! Suntem mândri de voi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5