Siguranța rutieră prin ochii copiilor noștri! Etapa județeană, găzduită de G.P.P. ,,Dumbrava Minunată” Bistrița
La G.P.P. ,,Dumbrava Minunată” Bistrița a avut loc faza județeană a Concursului ,,Prietenul meu, polițistul” dedicat preșcolarilor. Evenimentul a fost conceput pentru a-i stimula pe aceștia să exprime prin artă cunoștințele, sentimentele, comportamentele dobândite la grupă referitoare la siguranța rutieră.
La concurs au participat numeroși preșcolari de la grădinițele din județ ( Anieș, Bistrița, Năsăud, Sigmir și Sîngeorz-Băi), care au realizat, sub îndrumarea cadrelor didactice, lucrări în diverse tehnici: desene cu creioane colorate, picturi și colaje. Temetica principală a fost educația rutieră, iar lucrările au reflectat importanța respectării regulilor de circulație pentru prevenirea accidentelor.
Juriul, format din cadre didactice (d-na director Morari Diana de la Palatul Copiilor Bistrița, d-na Dragoș Alina), personal didactic auxiliar (d-na Pop Laura) și specialiști în domeniu (subinspector d-na Cozma Lenuța de la Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud), a evaluat lucrările în funcție de originalitate, respectarea temei, inventivitate și tehnica de execuție.
Acest concurs a avut un impact pozitiv asupra comunității, consolidând colaborarea între grădinițe, autorități și părinți în promovarea educației rutiere. Prin astfel de activități, copiii învață să devină pietoni și viitori șoferi responsabili, contribuind la crearea unui mediu mai sigur pe drumurile județului nostru.
Coordonatoarele acestui proiect, d-nele profesoare pentru educație timpurie Nicolae Anamaria Sabina, Chisăliță Ana Viorica și Silaș Valentina Steliana, mulțumesc preșcolarilor, cadrelor didactice îndrumătoare și juriului pentru implicarea și participarea la acest concurs. Contribuția fiecăruia a făcut posibilă desfășurarea acestui eveniment educativ într-un mod plăcut și constructiv, promovând siguranță rutieră încă de la cele mai fragede vârste.
Director,
Prof. Sava Margareta
Coordonatoarele proiectului
Citiţi şi:
- Micii pietoni învață regulile de circulație, la G.P.P.,,Dumbrava Minunată” Bistrița
- "Reguli clare și potrivite vârstei" explicate preșcolarilor de la „Dumbrava Minunată” de către polițiști
- Fii în viață cum străbunii te învață! Activitate a preșcolarilor de la „Dumbrava Minunată” Bistrița la Casa Argintarului
- "Fluturașii” de la GPP "Dumbrava Minunată” învăță despre natură
- Piticii de la Dumbrava Minunată au ales Energia verde alături de educatoare și directorul Margareta Sava
Adaugă comentariu nou