Social
|
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Judecătoriile Gherla și Beclean.
Astfel, Judecătoria Beclean a emis un... |
Nu mai puţin de două tone de alimente au fost donate, în această săptămână, de Parohia Ortodoxă Lechinţa pentru Cantina socială „Sfânta Filofteia”, aflată în coordonarea Asociaţiei... |
|
Data de 9 decembrie, declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite Ziua Internaţională Anticorupţie, reprezintă un prilej pentru oamenii din întreaga lume de a conştientiza impactul negativ al acestui... |
Astăzi este vorba despre ei, colegii noștri, pompierii militari din cadrul secției de Pompieri Năsăud. În aceste zile ei sărbătoresc împlinirea a 25 de ani de activitate, ani în care curajul,... |
|
10 Decembrie este o zi deosebit de importantă pentru Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, zi în care aniversăm 19 ani de activitate.
Sunt 19 ani în care instituţia noastră s-a... |
Preotul paroh Zaharie Doru Constantin din Protopopiatul Beclean, împreună cu Diana Moldovan, președinta Asociației Impact, au adus copiilor din Parohia Hălmăsău ghetuțe noi. |
|
Polițiștii bistrițeni au depistat un bărbat, de 44 ani, urmărit international de autoritățile din Germania pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri. Schimbul de date şi informaţii s... |
Moș Nicolae nu a fost nepăsator cu micuții care urmează terapie în cadrul Centrul pentru Resurse și Referință în Autism ,,Micul Prinţ” din Bistrița. Astfel, după orele de curs, un grup de elevi de la... |
|
În ultimele 24 de ore utilajele de deszăpezire au intervenit pentru curățirea drumurilor naționale și județene, astfel:
• 5 utilaje de deszăpezire au folosit aproximativ 57 tone material antiderapant... |
În ajun de Moş Nicolae, poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa-Năsăud au dus bucurii copiilor din Centrul de Plasament Bistriţa.
S-au pregătit din timp, mai exact din data de... |
|
Polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud au desfășurat acțiuni pentru combaterea delictelor silvice, pe valea Someșului. |
Am derulat o nouă acţiune socială pentru persoanele nevoiaşe, iniţiată de către Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa în cadrul activităţii „Săptămâna solidarităţii”. Beneficiarii alimentelor... |
|
Impartebucurie.ro a mai deschis o locație de colectare a cadourilor, în Bistrita: Calea Moldovei Nr.15 D (după spălătoria Miracolo). Vă așteptăm, între orele 8-17 cu alimente neperisabile, rechizite... |
Organizat impecabil de Filiala Judeţeană ANR B-N şi Clubul Sportiv Municipal Bistriţa, secţia Tenis de Masă, cofinanţat din bugetul local, conform Legii 350, privind finanţările nerambursabile,... |
|
Polițiștii bistrițeni acționează în permanență pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul condițiilor meteo nefavorabile.
În această perioadă, polițiștii rutieri acționează în permanență, pe... |
|
|
|
Numărul tinerilor care au optat pentru una din unităţile de învăţământ cu profil militar care pregăteşte subofiţeri de jandarmi creşte de la an la an la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. |
|
Ziua de 3 decembrie 2017 reprezintă un reper important în activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița - Năsăud. În urmă cu opt ani, în data de 3 decembrie... |
Pe raza localităţii Reteag, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru-Rareş l-au depistat pe un bărbat, de 33 ani, împotriva căruia Judecătoria Beclean a emis un mandat de executare a pedepsei... |
|
În perioada 30 noiembrie-3 decembrie a.c., pentru siguranța cetățenilor, peste 500 de poliţişti bistrițeni au acţionat la nivelul judeţului, intervenind la 150 de evenimente, dintre care 136 sesizate... |
În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Periodicul „Glasul Ardealului” (a. I, nr. 1, din 1927), „foaie săptămânală pentru popor”, ce apărea...
Comentarii
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Locotenent-colonelul (r) MOLDOVAN GHEORGHE, primul comandant al Secției de Pompieri Năsăud, a plecat în veșnicie
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm Preacucernicului Părinte Protopop IOAN MARIUS PINTICAN - preot paroh la la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii...
În ceas aniversar, urăm domnului IACOB BUGNAR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, fericire şi...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...












































