Social
|
Jandarmii s-au aflat pe toată perioada sărbătorii Crăciunului în mijlocul bistriţenilor dar şi pe raza judeţului în zona de competenţă: Năsăud, Sîngeorz-Băi, Beclean, Rodna şi Piatra Fîntînele. |
Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia din municipiul Bistrița, care oferă zilnic, de luni până vineri masa de prânz unui număr de... |
|
La primele ore ale dimineții, puțin după ora 06.00, o casă de locuit din Zagra a fost cuprinsă de flăcări violente.
Primii care au asigurat intervenția au fost cei din cadrul SVSU Zagra, sprijiniți... |
Bucurie fără margini în ochii tristi ai celor 50 de copii, femei, bătrâni si adulti, persoane vulnerabile ce se afla in situatie de risc social, care traiesc în Bistrita -acum pe timp de iarna- in... |
|
Graba, dar şi neadaptarea vitezei la condiţiile meteorologice au făcut ca începând de seara trecută până în această dimineaţă în judeţul nostru să fie mai multe accidente. Aseară, o profesoară de... |
Nașterea Mântuitorului Isus Cristos a mobilizat, la Beclean, energii suficiente cât să-l facă real pe Moș Crăciun în fața unor copii care, deși cuminți, n-au întotdeauna, dată fiind natura situației... |
|
Noi măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă au intrat în vigoare la începutul lunii decembrie, în urma modificării Legii 76/2002 (actualizată) privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi... |
Poate pentru tine fericirea este să fii alături de persoana iubită, să-ți permiți să cumperi cadoul dorit de Crăciun sau să-i ști pe toți cei dragi că sunt bine. Se spune, însă, că cei mai fericiți... |
|
ISU Bistriţa a împodobit Brăduțul PREVENIRII.
Specialiștii în prevenirea situațiilor de urgență și cei responsabili cu pregătirea populației din cadrul ISU Bistriţa au făcut un brăduț special,... |
Accident grav pe DN 17 între Şintereag şi Sfântu. Un tânăr de 28 de ani din Tiha Bârgăului a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, drumul fiind cu polei, şi a ajuns pe contrasens unde a... |
|
Parohia Ortodoxă Lechinţa, preot Ioan Irimeş, şi Liceul Tehnologic din localitate, director prof. Raluca Baciu, au oferit, în preajma Sărbătorii Naşterii Domnului, un cadou minunat unui număr de 20... |
La acest sfârşit de săptămână, jandarmii montani din Piatra Fîntînele aflaţi într-o acţiune de patrulare în Munţii Călimani, au observat mai mulţi brazi tăiaţi şi abandonaţi în zona numită Şendroaia... |
|
Bănuiţi de comiterea unui furt din locuinţa unei persoane din judeţul Suceava, identificaţi de poliţiştii bistriţeni.
La data de 17 decembrie a.c., poliţiştii beclenari au depistat, în zona gării din... |
La data de 17 decembrie a.c., ca urmare a unui complex de măsuri operative desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în cauza privind furtul unui autoturism, a fost depistat şi... |
|
Jandarmii bistriţeni au fost solicitaţi în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01.00, prin intermediul 112, să intervină în localitatea Budacu de Jos, unde s-a constatat că se sustrag lemne.... |
Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița are plăcerea de a vă invita la cea de-a treia ediție a spectacolul caritabil de Crăciun "Bucuriile iernii" care va avea loc luni, 19.12.2016, de la ora 17:... |
|
Două persoane au fost rănite, joi seara, în urma unei explozii produse la o centrală termică dintr-un bar din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit informaţiilor comunicate de Inspectoratul... |
Magia sărbătorilor de iarnă a început. Strălucirea acestei perioade aduce în suflete bucurie, liniște, speranță. În această perioadă minunată, familia primează, precum și amintirile create alături... |
|
25 de „îngeraşi” au atras atenţia conducătorilor auto din municipiul Bistriţa, în scopul de a manifesta prudenţă şi atenţie sporite, atunci când se află în zona trecerilor pentru pietoni din... |
Prin implementarea măsurilor active, programul de ocupare asumat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud pentru anul 2016 a fost realizat în proporţie de 93 %, a anunţat... |
|
La finele lunii noiembrie, rata şomajului în judeţul Bistriţa-Năsăud era de 3,34%, în scădere cu aproape 0,6 puncte procentuale faţă de octombri, sub media pe ţară. Potrivit directorului executiv... |
Jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa şi cadre al Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud au organizat o acţiune... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 06:17
Părintele Radu Roșu: Familia și dependența Cultura
Periodicul „Glasul Ardealului” (a. I, nr. 1, din 1927), „foaie săptămânală pentru popor”, ce apărea...
Comentarii
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Locotenent-colonelul (r) MOLDOVAN GHEORGHE, primul comandant al Secției de Pompieri Năsăud, a plecat în veșnicie
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm Preacucernicului Părinte Protopop IOAN MARIUS PINTICAN - preot paroh la la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii...
În ceas aniversar, urăm domnului IACOB BUGNAR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, fericire şi...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...












































