SPECIAL
|
Fundația Progress Bistrița a lansat proiectul “Socăciţele - bucătăresele comunitare – păstrătoare, promotoare şi creatoare în artele culinare rurale tradiţionale”, în cadrul programului PA17/RO13 „... |
În cadrul ediţiei a IV-a a Zilelor Năsăudului, ziua a doua a festivităţilor a fost deschisă cu simpozionul „Instituţii şi performanţe militare în Ţinutul Năsăudului” dedicat aniversării a 230 ani de... |
|
O bucurie şi o desfătare intelectuală a fost prilejuită de întâlnirea bistriţenilor cu cunoscutul şi apreciatul regizor şi actor Mircea Daneliuc, care a fost însoţit de soţia lui – actriţa Cecilia... |
Ediţia a XXXI-a a Mărului de Aur şi-a desemnat câştigătorii. |
|
Ziua Europeană a Parcurilor a fost lansată de Federaţia EUROPARC cu scopul de a creşte profilul ariilor protejate europene şi de a genera sprijin public pentru scopurile şi activităţile lor. Prima... |
Joi, 21 mai, în ziua marii sărbători creştine – Înălţarea Domnului – dar şi Ziua Eroilor, la Teaca, a avut loc sărbătorirea a 53 de ani de la înfiinţarea liceului din localitate care azi poartă... |
|
Finalul manifestărilor dedicate tenorului Constantin Pavel a aparţinut comunităţii din comuna Bistriţa Bârgăului, locul de naştere al artistului. Numele lui este strâns legat de înfiinţarea Operei... |
Năsăudenii sunt în triplă sărbătoare: Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor – Ispasul, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Zilele Năsăudului |
|
Teatrul de Operă și Balet ”Oleg Danoski” din Constanța, recital la Zilele Operei ”Constantin Pavel ”
Zilele castanilor și a salcâmilor înfloriți, zile romantice și senine de mai –Zilele Operei ”Constantin Pavel” – ediția a VI-a, 20 -21 mai 2015 – de Sărbatoarea Ispasului, a Înălțării Domnului. |
Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa este în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, anunţă dr. Petru Orza, şeful... |
|
MĂRUL DE AUR
Ediţia a XXXI-a
Programul manifestărilor
VINERI: 22 mai 2015:
Ora 10.13 - Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa:
• Jurizarea Concursului de Creaţie literară... |
Bătălia cărţilor, un concurs cu tradiţie şi renume deja, a câştigat încă de anul trecut cititori fideli şi profesionişti. Sala de lectură a bibliotecii judeţene „George Coşbuc” din Bistriţa, a fost... |
|
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis la Codul Silvic, adoptând, cu 218 voturi "pentru", 11 "abţineri" şi 95 "împotrivă", legea în forma... |
Asociaţia de Scleroză Multiplă Bistriţa, în parteneriat cu Asociaţia de Scleroză Multiplă din România, ne invită, joi şi vineri, la evenimentele derulate în cadrul proiectului „Acces la normalitate... |
|
Tăşuleasa Social îşi continuă lecţia de dragoste faţă de natură. De această dată o va face încercând să înveţe 300 de persoane lecţia munţilor, iar pentru că lecţiile se învaţă la şcoală, a creat o... |
La iniţiativa managerului Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, la demisolul clădirii, va fi inaugurat Clubul Cultural CoşBook, în care se vor desfăşura manifestări culturale, lansări de carte,... |
|
Fundația Progress Bistrița anunță demararea proiectului “SOCĂCIŢELE – bucătăresele comunitare – păstrătoare, promotoare şi creatoare în artele culinare rurale tradiţionale”, în cadrul programului... |
Eveniment dedicat împlinirii a 780 de ani de atestare documentară a acestor locuri, „Zilele orașului Beclean” se află acum în plină campanie de pregătire, astfel ca în ultimul week-end din luna iunie... |
|
Un bârgăuan în topul aleşilor de excepţie.
Simion Prigon, decanul de vârstă al comunei Bistriţa Bârgăului, aflat în pragul centenarului, îşi deapănă amintirile cu seninătate şi o luciditate... |
Pictoriţa Oniţa Mureşan a fost invitată de Galeria de Artă Elite Prof Art din Bucureşti la expoziţia „Luna florilor” care este găzduită de impresionantul Palat Cotroceni. Bistriţeanca participă cu... |
|
Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene marchează zece ani de existenţă. Cu acest prilej, joi, de la ora 14.00, la restaurant Cora, doamnele care au făcut cunoscută fundiţa roz în judeţul nostru... |
În limita a 11-12 standuri câte pot fi organizate pe platoul din apropierea Băilor Figa, Festivalul “Vânătoarea la ceaun” a început înscrierile pentru ediția din acest an, a șasea în cronologia... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Periodicul „Glasul Ardealului” (a. I, nr. 1, din 1927), „foaie săptămânală pentru popor”, ce apărea...
Comentarii
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Locotenent-colonelul (r) MOLDOVAN GHEORGHE, primul comandant al Secției de Pompieri Năsăud, a plecat în veșnicie
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm Preacucernicului Părinte Protopop IOAN MARIUS PINTICAN - preot paroh la la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii...
În ceas aniversar, urăm domnului IACOB BUGNAR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, fericire şi...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...












































