Tăşuleasa Social organizează Şcoala de mers pe munte

Tăşuleasa Social îşi continuă lecţia de dragoste faţă de natură. De această dată o va face încercând să înveţe 300 de persoane lecţia munţilor, iar pentru că lecţiile se învaţă la şcoală, a creat o şcoală cu totul şi cu totul deosebită - Şcoala de mers pe munte.

Tăşuleasa Social, în parteneriat cu Coca Cola HBC, organizează Şcoala de mers pe munte.

"A merge pe munte poate fi o pasiune, un sport, o activitate recreativă – dar oricare dintre acestea presupune o serie de cunoştinţe referitoare la tehnici, echipament, orientare în teren şi în primul rând atitudine faţă de munte – de temeinicia însuşirii cărora poate depinde reuşita drumeţiei sau chiar viaţa drumeţului. Astfel de cunoştinte se dobândesc de multe ori cu preţul unor greşeli trăite pe propria piele, iar pentru cei norocoşi din experienţele trăite de alţii, dar rareori ele sunt prezentate exhaustiv în formă didactică şi practică. Noi, cei de la Tăşuleasa Social credem că astfel de cunoştinţe ne pot ajuta şi dincolo de domeniul lor specific, lecţia muntelui ajutându-ne să devenim mai omenoşi, mai solidari, mai sensibili la frumos şi mai responsabili faţă de natură”, spun reprezentanţii Tăşuleasa Social.

Până în data de 8 iulie, se pot înscrie persoane neexperimentate cu vârsta peste 18 ani, care sunt interesate să afle mai multe despre drumeţie montană/ hiking şi geografie montană, mediul înconjurător şi protejarea acestuia, precum şi legătura dintre aceste noțiuni și voluntariat.

Persoanele selectate vor participa la workshop-uri, în cadrul cărora vor dobândi informaţii teoretice şi practice despre cum se merge pe munte: orientare turistică, cum se campează, noţiuni de prim ajutor etc. După aceste cursuri, participanţii vor aplica cele învăţate în cadrul unei drumeţii de două zile în Munţii Călimani, împreună cu instructori atestaţi.

"Şcoala de mers pe munte” se va deschide în 15 august, fiecare participant urmând să petreacă patru zile în această tabără, dintre care două în campusul Tăşuleasa din Pasul Tihuţa şi două pe munte. Programul se va încheia la mijlocul lunii septembrie.

Organizatorii pun la dispoziţia cursanţilor cazare şi masă, singura cheltuială suportată de participanţi fiind cea legată de transport.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5