Spitalele private vor plăti pentru pacienţii transferaţi la spitalele de stat

Spitalele private ar putea să fie nevoite să plătească facturile pacienţilor transferaţi la stat, cu complicaţii, însă managerii acestora consideră că bolnavii vor avea de suferit. Tot în noul contract cadru se arată că spitalele private vor fi finanţate de la bugetul asigurărilor de sănătate în limita a cinci procente din numărul total de paturi din judeţul respectiv, lucru contestat de manageri.

,,Ce mai este nou în acest sistem de servicii spitaliceşti este faptul că dacă spitalele private nu rezolvă un caz internat şi îl transferă la un spital public vor primi doar 50% din valoarea serviciului prestat pentru pacientul respectiv, iar restul costurilor pe care le va face spitalul public vor fi achitate de către respectivul spital privat.

În acest sens, reprezentanţii acestor spitale private sunt obligaţi ca la încheierea contractului să depună o declaraţie notarială prin care ei să angajează să facă acest lucru, adică să deconteze spitalele publice, costurile, cu tratamentele pentru pacienţii pe care ei le-au transferat.”, a precizat Camelia Ilişuan, preşedinte CJAS BN.

Remodelarea mecanismelor de finanţare în sistemul sanitar a creat nemulţumiri şi în rândul managerilor de clinici private din judeţul nostru.

,,Din discuţiile avute cu colegii, cu medicii, am ajuns la concluzia că ar fi trebuit nuanţată această măsură şi vă dau exemplul Clinicii Sanovil, care este o clinică specializată, şi care o dată este pasat ca spital de grad 4, faţă de Spitalul Judeţean, care este de gradul 3, pentru că nu are specialist, medic neonatolog pentru copiii născuţi prematur, şi al doilea rând ar fi din nou taxat, dacă se naşte în această clinică un copil prematur sau cu malformaţii care ar trebui transferat.

Domnul Mureşan (n.r. – dr. Gavrilaş Murean, manager Clinica Sanovil) ne-a spus că se confruntă cu un caz, două pe lună, nu se întâmplă frecvent, dar sunt nişte chestii care trebuie nuanţate. Acum, sigur ei au organismele lor de reprezentare şi probabil vor face nişte memorii. Trebuie totuşi diferenţiate situaţiile. În afară de asta, domnul doctor Mureşan nu este şef de secţie la vreun spital public, este managerul unei clinici private 100%. Dar, sigur că lucrurile acestea se vor aşeza pentru că domnul Mureşan nu este singurul nemulţumit, mai sunt în ţară şi alţi manageri de clinici private nemulţumiţi”, a explicat Camelia Ilişuan.

Măsurile sunt prevăzute în noul contract-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5