STAREA INFRACŢIONALĂ ÎN JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD

În unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost soluţionate în luna iunie 2009, un număr de 387 cauze penale.

Dintre acestea, într-un număr de 51 cauze s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitorii, a unui număr de 58 inculpaţi. Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de violenţă, infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehicule-lor pe drumurile publice.

Pentru infracţiunile mai grave, au fost trimişi în judecată următorii inculpaţi:

-POP PAUL LEON(minor)-pentru comiterea unor infracţiuni de omor şi tâlhărie, constând în faptul că la data de 30.08.2008, i-a aplicat lovituri victimei Fetti Gheorghe, după care l-a abandonat la locul faptei(într-un loc din apropierea unei stâne). Apoi, i-a sustras suma de 50 lei, şi după 2 zile s-a întors la victimă, constatând că era decedată, astfel că a aruncat-o într-o râpă.

-TANCA VASILE-pentru comiterea unor infracţiuni de ucidere din culpă şi de nerespectarea obligaţiilor privitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, constând în faptul că la data de 24.06.2008, în timp ce manevra un utilaj pe DN-17, nu a luat măsuri de asigurare la mersul înapoi al autovehiculelor, astfel că l-a surprins şi accidentat mortal pe victima Olar Ioan, care avea calitatea de şef de echipă.

-DĂNILĂ GHEORGHE-pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat, constând în faptul că în perioada martie-iunie 2007, aflându-se în municipiul Bistriţa, a sustras în dauna unor părţi vătămate, bunuri în valoare totală de 9.980 lei şi 3.500 euro.

-PETREA TUDORACHE-pentru comiterea unor infracţiuni de abuz de încredere şi delapidare, constând în faptul că în cursul anului 2007, în calitate de conducător auto la SC BETAKAPA TORU SRL Bistriţa, pe ruta România-Spania, şi-a însuşit diverse sume de bani, privitor la care avea obligaţia predării la anumite părţi vătămate, sau costul unor bilete de călătorie, păgubind unitatea la care îşi desfăşura activitatea.

-PAP IRIMIE şi BALAŞ DIONISIE-pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi respectiv de complicitate la evaziune fiscală, constând în faptul că în cursul anului 2006, în calitate de administrator şi respectiv contabil la SC MANOVA STAR IMPEX SRL Bistriţa, a dedus nelegal TVA, sau nu a înregistrat anumite operaţiuni, cauzând bugetului de stat o pagubă de 271.845,88 lei la TVA şi de 336 lei la impozitul pe profit.

S-a aplicat amenda administrativă-urmare scoaterii de sub urmărire penală, pentru fapte care nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni-faţă de 138 învinuiţi, cercetaţi penal în 136 cauze.

În celelalte cauze s-au dispus soluţii de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale sau de neîncepere a urmăririi penale.

În aceiaşi perioadă, s-a solicitat instanţelor de judecată, luarea măsurii arestării preventive în 4 cauze, faţă de 4 inculpaţi, toate cererile fiind admise. S-au depus 4 cereri de autorizare a unor percheziţii domiciliare şi respectiv 5 cereri de interceptare ori înregistrare a unor convorbiri telefonice, care au fost admise.

Purtător de cuvânt,

PROCUROR

- şef secţie urmărire penală -

Sîngeorzan Angela

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5