Stelian Dolha, deputat PNL: Un socru de coşmar nu este doar titlu de film, se joacă şi în politica românească
Ilie Sârbu e un socru minunat pentru premierul României, pentru care face toate treburile mai puţin curate, însă un adevărat coşmar pentru politică. Declaraţiile înveninate la adresa preşedintelui Crin Antonescu, spuse între două negocieri cu UDMR, vorbesc de la sine.
Câtă neruşinare trebuie să ai ca să te trezeşti vorbind despre vile de protocol, SPP-işti şi maşinile scumpe pe care e gata să i le lase USD-ul ca şi cum esenţa responsabilităţii de preşedinte al Senatului s-ar reduce la asta? Sau ca şi cum ele ar aparţine familiei lărgite Sârbu-Ponta.
Să reduci meritele unui om politic cu care ai tras alături într-o alianţă pe care ai construit-o cu atâtea eforturi în opoziţie şi cu care ai fost aliat atâta vreme şi încă eşti, la asemenea „accesorii” , e un afront nedemn de un om politic de acest nivel.
Trecând peste aceste remarci de Ferentari, ideea că preşedintele Crin Antonescu ar trebui să-şi dea demisia din fruntea Senatului, dacă are onoare, e din acelaşi registru. Îi sugerez socrului un alt refren:„ Premierul Ponta ar trebui să-şi dea demisia din funcţia mult mai efemeră de premier, câştigată conform primului protocol al USL si mai ales susţinerii PNL. Şi conform tuturor uzanţelor politice să depună mandatul care nu-i mai aparţine.
După care, conform Constituţiei să meargă cu noul guvern rezultat din noua majoritate cu UDMR-ul la preşedinte. Aceasta e calea corectă politic. Dar evident pentru domnii pentru care funcţiile sunt egale mai ales cu privilegiile, nu e cazul...
Sursa: Facebook
Citiţi şi:
- Crin Antonescu: Singurul cadou de la Băsescu pentru popor ar fi demisia sa
- Cristian David ar urma să preia şefia Ministerului de Interne
- Ţărăniştii din aripa Sârbu sprijină candidatura lui Crin Antonescu
- Partidele de la guvernare îşi parafează colaborarea până în 2012
- Stelian Dolha: Lui Daniel Suciu nu-i iese din cap că USL a murit
Adaugă comentariu nou