Stelian Dolha a pornit “Caravana sănătăţii” de la Bistriţa Bârgăului
Câteva zeci de persoane din Bistriţa Bârgăului au avut posibilitatea să – şi testeze gratuit glicemia şi să le fie măsurată tensiunea arterială sau au beneficiat de controale oftalmologice şi măsurarea greutăţii, primind recomandări şi sugestii de consult la specialişti. Totul a fost posibil în urma iniţiative a lui Stelian Dolha, candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul 4.
„Caravana Sănătăţii este, dincolo de campania electorală, o acţiune umanitară dedicată oamenilor din colegiul IV, care nu au acces la servicii medicale elementare sau care nu au apelat la astfel de servicii de foarte mult timp. Vorbim de o Românie a anului 2012 şi România nu poate fi puternică decât cu oameni sănătoşi”, spune Dolha. Caravana Sănătăţii a ajuns ulterior şi în comuna Dumitriţa.
La finele săptămânii, Stelian Dolha, candidatul USL în colegiul IV Camera Deputaţilor, şi-a lansat candidatura în comuna Bistriţa Bârgăului, în faţa unui public numeros. De asemenea, Dolha a participat la Hramului Bisericii din Buduş alături de enoriaşii ortodocşi din comunitate. Pe agenda electorală a sfârşitului de săptămână au fost cuprinse şi întâlniri cu alegătorii din comunele Urmeniş şi Silivaşul de Câmpie.
Citiţi şi:
- Candidaţii USL, în periplu electoral pe Valea Bârgăului
- Candidaţii USL, în periplu electoral pe Valea Bârgăului
- Stelian Dolha (deputat Colegiul IV):Un judeţ trebuie să aibă conducători pe măsura celor pe care îi reprezintă
- Oferta electorală a lui Stelian Dolha
- Un pod simbolic între fermierii din Bistriţa-Bârgăului şi Miceştii de Câmpie
Adaugă comentariu nou