Strugurii din via lui Veluţ Mureşan din Lechinţa, consumaţi în Londra şi Irlanda
S-a dat startul la culesul strugurilor şi în ferma din Kofenberg administrată de Veluţ Mureşan.
Zilnic, sunt prezenţi culegătorii ce au deja ani buni în ferma lechinţeană. Veluţ Mureşan, cunoscutul „brutar” al zonei, cel care aprovizionează cu pâine şi produse de panificaţie zeci de unităţi din judeţ este oarecum mulţumit de producţia acestui an. Şi cum pâinea merge bine şi cu un pahar de vin din crama proprie, aceste două laturi ale activităţii se îmbină spre mulţumirea consumatorilor. Se ştie că din Lechinţa, foarte mulţi tineri au plecat să lucreze în Anglia şi Irlanda. De când a început culesul, solicitările pentru strugurii de aici sunt tot mai mari. Lechinţenii plecaţi nu uită aroma şi dulceaţa strugurilor, precum şi vigoarea vinului de aici. Ca atare, pachete întregi ajung la lechinţenii de peste Canalul Mânecii.
Cât despre producţia de struguri, domnul Veluţ este mulţumit, la care adaugă că şi în acest an calitatea lor este la cote superioare.
Citiţi şi:
- Simfonia strugurilor în ferma lui Veluţ sub semnul belşugului
- Veluţ Mureşan ştie să citească via, iar Gheorghe Chira s-a înfrăţit cu merele bio de Savinca
- Optimismul lui Veluţ Mureşan izvorăşte din cultul faţă de viţa-de-vie
- Veluţ Mureşan – un encean care ne serveşte cu pâine şi ne înveseleşte cu vin
- Povestea vinului din podgoria lui Veluţ Mureșan, vin căruia merită să-i spunem dumneavoastră
Adaugă comentariu nou