Subprefectul Ioan Zăgrean: În această toamnă, Permisele și Pașapoartele ar putea reveni la Palatul Administrativ!
Subprefectul Ioan Zăgrean a anunțat, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că lucrările cuprinse în proiectul “Renovare energetică a Palatului administrativ situat în municipiul Bistrița, Piața Petru Rareș, nr. 1, județul Bistrița-Năsăud” se apropie de final, valoarea proiectului fiind de 22,5 milioane lei.
"Ne apropiem de finalizarea investiției pe care o avem la Palatul Administrativ. Sper ca până la 15 septembrie să fim în această locație, Instituția Prefectului și serviciile aflate în coordonare", a declarat subprefectul Ioan Zăgrean. Potrivit acestuia, este important ca investiția să se încadreze în termenul dat de contractul de finanțare prin PNRR.
Proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul axei 2-operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, Componenta 5 -Valul renovării vizează creșterea eficienței energetice a clădirii aflată în administrarea Instituției Prefectului printr-o abordare integrată a eficienței energetice, a reducerii riscului la incendiu și a tranziției către clădiri verzi și inteligente. Investițiile propuse vor conduce la reducerea consumului anual specific de energie pentru încălzire; utilizarea surselor de energie alternative; reducerea anuală a gazelor cu efect de seră; reducerea consumului de energie electrică; reabilitarea a circa 6630 mp suprafață construită; instalarea a 3 puncte de încărcare rapidă (cu putere peste 22kW) pentru vehicule electrice.
Constructor - Antreprenor General SC RECORD SRL cu sediul în municipiul Bistrița, Str. Subcetate, nr. 10 C în calitate de lider asociere (Asocierea SC RECORD SRL – SC PLANIMOB CAD SRL – SC FAR FOUNDATION SRL – SC GENERAL CONSTRUCT SRL – SC LOYAL CENTER SRL)
Citiţi şi:
- Subprefectul Ioan Zăgrean a evaluat stadiul lucrărilor de la Palatul Administrativ: Anul acesta, credem că vom reveni cu activitatea în acest sediu
- Comunicat de presă finalizare implementare proiect "Creșterea eficienței energetice la S.C ELECTROPLAST S.A."
- Proiecte de eficientizare, în lucru, pentru Primăria Năsăud, Casa de cultură „Liviu Rebreanu” și căminul cultural Lușca!
- Creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Beclean, prin fonduri europene
- Sunt în plină desfăşurare lucrările de reabilitare termică la blocuri din Beclean! 312 apartamente eficientizate energetic
Comentarii
Lasati-le dr.ac..ului acolo unde sunt in acest moment si nu mai aglomerati Institutia Prefecturii si a Consiliului Judetean si parcarile din aceasta zona, unde este un trafic infernal de autovehicule... si unde efectiv nu mai au loc de parcare nici autovehiculele salariatilor din aceste institutii publice. Acolo unde au fost mutate , este o zona secundara si pot functiona foarte bine, fara sa mai aglomerati din nou Piata Republicii ... din zona Prefecturii si Consiliului Judetean .
Adaugă comentariu nou